Presiunea arterială este forța pe care o exercită sângele asupra pereților arteriali. Hipertensiunea arterială reprezintă prezenţa unor valori anormal crescute ale presiunii arteriale. Sângele este pompat regulat în artere de către inimă, care, la rândul ei, dezvoltă o anumită presiune pentru a reuși să trimită sângele în tot arborele arterial, ajungând astfel la toate organele. Această presiune se poate măsura și se numește presiune sau tensiune arterială sistolică (TAS). În momentul următor, inima se relaxează și primește o nouă cantitate de sânge oxigenat de la plămâni, iar în timpul acestei relaxări a inimii, în artere se menține o presiune mai mică, numită presiune sau tensiune arterială diastolică (TAD).
Se consideră hipertensiune arterială (HTA) valori mai mari sau egale cu 140/90 mmHg. Valori considerate normale sunt 120-129/80-84 mmHg. Între 130-139 și 85-89 mmHg se consideră TA normal-înaltă.
Tensiunea arterială (TA) nu are o valoare fixă pe parcursul unei zile și poate varia chiar de la o măsurare la alta. TA poate crește în împrejurări diverse, cum ar fi efortul fizic, emoțiile, altitudinea crescută, consumul exagerat de lichide (peste 5-6 litri), după folosirea unor substanțe energizante, etc. La unele persoane tensiunea arterială crește spontan și se menține la valori ridicate și în afara împrejurărilor menționate, generând hipertensiune. La peste 95% din pacienții hipertensivi nu se poate preciza o cauză a hipertensiunii arteriale. În aceste cazuri, boala este produsă prin mecanisme complexe, iar diagnosticul este de hipertensiune arterială esențială sau primară.
În 5% din cazuri, HTA este produsă de cauze identificabile și poartă denumirea de hipertensiune arterială secundară. Depistarea acestor forme de hipertensiune arterială este importantă deoarece o parte dintre ele se pot vindeca cu tratament corespunzător. Cauzele posibile de hipertensiune arterială secundară sunt: bolile renale cronice, unele boli endocrine, boli vasculare congenitale, etc. O formă particulară de hipertensiune arterială este cea declanșată la unele femei în cursul sarcinii.
Unele medicamente pot induce sau agrava hipertensiunea arterială atunci când sunt utilizate pe o durată prelungită: medicamente folosite în tratamentul cancerului, cortizon, contraceptivele orale și tratamentele de substituție hormonală la femei, antiinflamatoarele nesteroidiene și medicamentele pentru răceală și gripă care conțin derivați de efedrină. Pacienții cu hipertensiune arterială trebuie să fie atenți atunci când își administrează din proprie inițiativă unele dintre aceste medicamente.
Factorii nemodificabili: Ereditatea (dacă unul sau ambii părinți au avut HTA, riscul de a avea această maladie este mai mare); vârsta (hipertensiunea arterială se dezvoltă mai frecvent după vârsta de 40 de ani); sexul (hipertensiunea este mai frecventă la bărbați față de femei).
Factorii modificabili: O mare parte din caracteristicile negative ale stilului de viață modern influențează și valorile tensiunii arteriale (fumatul, stresul emoțional, consumul excesiv de alcool). Fumatul este nociv indiferent de numărul de țigarete fumate, astfel încât o măsură importantă este evitarea acestui comportament. Se consideră că aportul optim de sare din alimente este de sub 5 grame pe zi. Întrucât sarea este un conservant puternic, ea se regăsește în concentrații mari în alimentele procesate industrial. Asocierea dintre hipertensiune și obezitate are mecanisme specifice; un procent mare de hipertensivi (aproximativ 40%) asociază obezitate.
Dr. Bogdan Arsenie
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Surpriza! Jud Tulcea nu are reprezentant (local)din partea PSD in parlamentul Romaniei, oare de ce ...
Domnilor politisti, solicitati constructia unor alveole in zone unde se stie ca se incalca legea ci...
La multi ani, Domnu' Cioro(m)elea! Salutari din metropola Niculitel!.
Cum e normal , Tulcea NU are nici un parlamentar.
Atâția ani a-ți fost la conducerea județului și nu a-ți făcut nimic. Cine vă mai crede?
Scrieti si despre Constantin fost primar?
Asa este Elena. Cand sari din caruta direct in Alfa Romeo vechi de 20 de ani te consideri invincibil...
Pfiuu , nu i-o fi cazut lui Ilie din buzunar?
Eugen, de ce te-as vota? Clontirde nu e usr-ista?
Părerea mea este ca în România 2024 nu mai este posibil sa existe așa ceva oamenii din comunita...