În timp ce Ministerul Sănătăţii doarme, se gândeşte…se scarpină sau face orice, numai treabă, nu… oameni de rând şi societăţi comerciale se mobilizează şi încearcă să contribuie cu mult sau cu puţin, pentru că aşa simt ei!
Până acum, de la persoane fizice şi juridice din judeţul Tulcea, în contul de Trezorerie al Spitalului Judeţean s-a strâns suma de 124.150 de lei. În fapt, 100.000 de lei au fost donaţi de SC Alum SA, una dintre societăţile etalon ale judeţului, şi până la completarea sumei, persoane fizice şi juridice care au contribuit cu sume cuprinse între 50 şi 1500 de lei.
O veste la fel de bună vine şi de la Primăria Tulcea. La iniţiativa viceprimarului Andaluzia Luca, Consiliul Local Tulcea a aprobat printr-o hotărâre suma de 549.000 de lei, cu care ar fi trebuit să se organizeze evenimente culturale şi zilele municipiului, să fie virată către spital, pentru aparatură şi echipamente.
„Astăzi, în ședința Consiliului Local al municipiului Tulcea, la inițiativa colegilor mei și a mea, s-a aprobat transferul sumei de 549.000 de lei din bugetul primăriei către Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Sunt bani care fuseseră, inițial, prevăzuți pentru acțiuni publice din categoria „cultură, recreere și religie“. Acești bani, în acest moment, sunt mult mai necesari spitalului.
De distrat, când va fi cazul, ne vom distra. Până atunci, însă, să ne asigurăm că vom ajunge să putem să o facem.
Aveți grijă de dumneavoastră, de cei dragi și de toți cei din jur!” – a declarat viceprimărița Andaluzia Luca, legat de acest subiect.
Un aport important îl are şi firma Astaldi, firma cunoscută tulcenilor prin lucrările de la podul Tulcea-Brăila. Constructorul italian va cumpăra zilele acestea un ventilator mecanic invaziv şi non-invaziv, adică un aparat de respirat, care costă în jur de 33.000 de euro.
Constructorul de nave Vard Tulcea, cel mai mare angajator din județ, vine şi el cu o sponsorizare substanţială. Firmă va achiziţiona pentru spital trei aparate HIGH Flow, aparate folosite în ATI tot pentru respiraţie mecanică, toate în valoare de 23.000 de euro.
Pe lângă donaţiile în bani, oameni simpli sau administratori de firmă au donat pachete cu echipamente sanitare (măşti, vizete, halate, ochelari, combinezoane) şi biocizi, dar şi o cantitate importantă de apă şi băuturi energizante.
Trist este faptul că Ministerul Sănătăţii nu facilitează în nici un fel posibilitatea ca spitalul să achiziţioneze RAPID aparatură medicală! A se citi achiziţie directă! Somn uşor ministerului de resort, dar…când se va trezi, să nu fie prea târziu. Din păcate un învăţăm nimic din suferinţa altora! Adică… China, Italia, Spania…
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...
''Doi tineri tulceni au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc''La 18 ani au devenit...
Un alt Partizani?
Subtire. O provocare de 2 bani. Drona nu era ruseasca ci ucrainiana. Oficialii romani au organizat a...
Raspundem ca la scoala: Stim ca aceasta drona a fost o drona ruseasaca, deoarece pe motor si pe ampe...
Sunt eu primul care isi da cu parerea. Orasul e plin de hoti ! cu Iliuta in frunte . tinerii au cel ...
De unde știm noi că nu a fost drona ucraineană? Mereu au vrut să ne bage in conflict cu ei
Horahai . Care domni?
'' Mesaje, telefoane, trafic, task-uri, cumpărături, deadline-uri''Numai un nebun ar lua in seri...
''Ce se întâmplă când renunți la cărbuni și gaz''Simplu: Gatesti la curent electric si plat...