Din nefericire, judeţul Tulcea a depăşit azi pragul de 100 de cazuri de infectare cu virusul SARS Cov2, ajungând în acest moment la 108 de persoane bolnave „oficial”.
Acest număr este raportat de către Direcţia Naţională de Sănătate Publică, în urma raportării DSP Tulcea.
Conform aceleiaşi surse, de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost trataţi şi vindecaţi 53 de tulceni, 98 de persoane încă se afla în carantină şi 645 de oameni sunt în izolare la domiciliu. Raportat la numărul de persoane infectate cu noul coronavirus, judeţul Tulcea se afla pe locul 38 la nivel naţional. A fost înregistrat un deces, o persoană în vârstă de 62 de ani. 54 de persoane sunt încă internate din care 41 la spitalul din Tulcea, secția de boli infectioase.
Creşterea din ultimele 24 de ore nu este una deloc îmbucurătoare, ţinând cont de faptul că media zilnică a numărului persoanelor infectate nu a depăşit mai mult de trei cazuri zilnice în ultima săptămână. Încă nu a fost precizat nimic legat de faptul că actuala creştere ar fi o urmare a ieşirilor necontrolate din weekend-ul 1-3 mai, dar acest lucru va fi confirmat doar dacă această creştere îşi va păstra constanța sau va fi amplificată în perioada imediat următoare.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Deja ne-am lamurit ca nu se face nimic.''Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), afla...
Da cu siguranta trebuie sa participam si la aventuri in Jijila!
cel mai smecher baiat, dar din pacate nu este un om de incredere, deoarece imi datoreaza o shaorma d...
Cu ce-am greșit din zisele lui Ion Rațiu? Cred ca chiar ma aflu in interiorul celor spuse de ilust...
Pădurare, ai început frumos și ai sfârșit dând cu oiștea-n gard... Democrația presupune drep...
''cultura africană tradițională'' ??? Serios? Ati fost ... acolo? Eu am fost!
Iarăși accidente de la gazeta de perete a Politiei! Dar acum vreo două săptămâni a sosit în o...
Bine punctat, Vlad!!!
@Vlad banuiesc ca esti tulcean. Nu e productiv sa dai din gura pe modelul ''tipar''. Fa ceva sa indr...
Nu cred sa aiba ''musterii''. Nici daca recruteaza direct fara examen si alte balarii. Tinerii vor s...