Sindicatul Delta al angajaţilor din Penitenciarul TULCEA se alătură, susţine şi va declanşa acţiuni de protest pe termen nedeterminat ca urmare a diminuărilor salariale suferite de majoritatea angajaţilor din sistemul penitenciar, raliindu-se astfel amplelor acţiuni sindicale ce vor avea loc în toate unităţile penitenciare, din întreaga ţară. Cu toate că, în anul 2019, în tot sistemul public sunt asigurate prin buget (fiind achitate integral) drepturile salariale, inclusiv creşterile salariale prevăzute de Legea-cadru nr 153/2017 , în sistemul penitenciar, începând cu 01.01.2019 au fost sistate de la plata: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanţă), majorarea pentru misiuni speciale, precum şi plata sentinţelor judecătoreşti; de asemenea, nu au fost acordate majorările legale privind normele de hrană şi echipament.
Dacă în spaţiul public, atât Guvernul României cât Ministrul Justiţiei afişează o ”deosebită grijă” faţă de sistemul penitenciar şi condiţiile de detenţie, realitatea crudă ne arată total opusul acestei griji ,mai exact subfinantarea -in condiţiile în care economia „duduie”-acestui sistem, respectiv alocarea a doar 83% din bugetul necesar, fapt ce a dus la măsurile mai sus menţionate ,ceea ce ne facem să credem că sunt doar motive invocate pentru a justifica diferite legi şi ordonanţe, nicidecum pentru a finanţa corespunzător acest sistem. Acest lucru nu face decât să ne amintească cu amararaciune de măsurile drastice a anilor 2009 când s-a ajuns la tăierea tuturor drepturilor salariale cu 25%!!!
De aceea vom urma calea aleasă de majoritatea lucrătorilor din sistem , aceea de a ne manifesta nemulţumirea şi îngrijorarea prin mijloace specifice, sindicale şi anume vom fi parte a unor ample acţiuni sindicale naţionale ce au următoarele revendicări :
1.Adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale) – stadiu: Camera deputaţilor (for decizional).
2.Publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019- 2021 (impus prin OUG 114/2018) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională.
3.Plata muncii suplimentare (conform legii) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională.
4.Plata cheltuielilor turistice conform legii (conform legii) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională .
5.Actualizarea normelor de hrană şi echipament (conform legii) – similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională.
6.Stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizarii personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare.
În acest sens vor fi întreprinse , la nivel naţional, următoarele acţiuni :
1.Refuzul muncii suplimentare în tot sistemul penitenciar (generează blocarea activităţii în maxim 10 zile; funcţionarea sistemului penitenciar depinde de muncă suplimentară).
2.Dezacordul orgnizațiilor sindicale afiliate privind depăşirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019 (conform legislaţiei şi negocierilor colective în vigoare).
3.Mitinguri succesive în toate unităţile din sistemul penitenciar – calendarul se va comunica.
4.Miting de amploare în Piaţa Victoriei.
Comunicat de presă Sindicatul Delta din Penitenciarul Tulcea
Autoritățile, ori sunt incompetente, ori sunt lase...
Foarte urat. Prost pregatiti si dezinteresati. Doi pescari cu o plasa de pesti se descurcau mai bine...
Am fost elev scum 40 de Ani si nu exista comisii si comitete de elevi.Puneti mana pe carte si mai...
Nea Ilie, mai pune mâna pe regulament...
Unitatea e carniprod km 5. Sunt si acum epavele acolo.
Soferul depasit nu s-a asigurat. A considerat ca daca semnalizeaza e in regula .A dat de doua ori di...
Intre timp in Romania.........................Conform datelor recente, datoria publică a țării a ...
Ala de 20 de ani abia se tinea pe picioare . Era beat si drogat.
Este normal ce se intampla . Pietonii nu se asigura si tasnesc pe zebra .
Interesant cum a putut intretine relatii sexuale cu un copil! Cum naiba a reusit sa "intre"? Sau vio...