Într-o atmosferă încărcată de emoție și recunoștință, Asociația tulceană Deltapedia a fost premiată aseară, 26 martie, în cadrul prestigioasei Gale Naționale „România ești TU”, desfășurate la Palatul Parlamentului.
Gala „România ești TU” a fost un eveniment de amploare dedicat recunoașterii valorilor autentice ale țării, reunind 1.000 de invitați din domenii precum antreprenoriat, turism, cultură, medicină și sectorul ONG. Seara a fost un prilej de celebrare a personalităților remarcabile care, prin activitatea lor, contribuie la progresul și dezvoltarea României. Printre cei prezenți s-a numărat și academicianul Leon Dănăilă, o veritabilă legendă a neurochirurgiei mondiale, recunoscut pentru cariera sa impresionantă și pentru devotamentul exemplar față de profesie
Premiul oferit Asociației Deltapedia reprezintă o recunoaștere a muncii neobosite depuse de echipa sa în sprijinul comunității tulcene.
Prin proiecte menite să genereze schimbări pozitive, asociația a devenit un pilon al solidarității și implicării civice în județul Tulcea.
„Este o onoare să fim nominalizate la acest eveniment alături de oameni valoroși ai României. Premiul acesta nu este doar al nostru, ci al întregii comunități tulcene, care ne-a fost mereu alături și ne-a sprijinit în fiecare proiect.
Prin inițiativele noastre ne dorim să aducem o schimbare reală în viețile celor din jur și să demonstrăm că prin solidaritate, compasiune și perseverență putem construi un viitor mai bun pentru generațiile care vin”, a declarat Alexandra Tucă, Ambasadorul Asociației Deltapedia.
Asociația Deltapedia s-a remarcat prin proiecte cu impact major în comunitate, precum Balul caritabil „Gala Inimilor Deschise”, un eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru programul Bursa de Merit, „Ziua Verde”, un program educațional și ecologic care promovează protecția mediului și plantarea copacilor, precum și prin inițiative de voluntariat și sprijin comunitar, menite să ajute persoanele vulnerabile și să contribuie la dezvoltarea socială a regiunii.
Pe lângă Asociația Deltapedia, au fost premiate și alte organizații și persoane care s-au remarcat prin activitățile lor în comunitatea locală, printre care: creatoarea de modă Giorgiana Safca, Rusalca Ansamblul Matrioșca precum și unități de ospitalitate de prestigiu din Tulcea – Hotel Insula, Hotel Select și Hotel Orizont-Mahmudia.
Acest premiu reprezintă o confirmare a impactului pozitiv pe care Asociația Deltapedia îl are asupra comunității și un îndemn de a continua proiectele menite să sprijine, să educe și să inspire.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...
Ce facea asta? Isi scotea putza si o freca in fata femeilor? In Tulcea unde exista femei dispuse chi...