Școala Gimnazială din loc. Dorobanțu, jud. Tulcea și-a deschis din nou porțile în anul școlar 2018 -2019, în pofida faptului că în data de 5 august, clădirea în suprafață de 500 mp a fost mistuită de foc. Intervenția pompierilor a limitat incendiul ,,reuşindu-se să se protejeze vecinătăţile şi anume grădiniţa şi două locuinţe care se află în apropiere de şcoală”, a declarat reprezentantul ISU Delta.
Festivitatea de deschidere a cursurilor din data de 10 septembrie a avut loc în prezența d-lui Lucian Furdui, Prefectul Județului Tulcea, a d-nei Lucica Popișcă, Inspector Școlar General, a P.S. Visarion, Episcopul Tulcii și a altor oficialități centrale și locale. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Visarion a oficiat slujba de Te Deum la deschiderea noului an școlar. A fost citit Mesajul P.F. Părinte Patriarh Daniel adresat elevilor și profesorilor cu prilejul deschiderii noului an școlar, P.S. Sa Visarion îndemnând apoi copiii să iubească valorile creștinești, Școala, Biserica și Țara.
Pentru ca Școala Gimnazială Dorobanțu și cei 165 de elevi care învață aici, să-și poată începe cursurile în condiții adecvate, Patriarhia Română, Episcopia Tulcii, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Școala Gimnazială Dorobanțu și-au unit forțele și au colaborat în beneficiul educației elevilor. În acest sens, Patriarhia Română, a sprijinit Școala Gimnazială Dorobanțu cu suma de 10.000 lei, care, conform necesităților a fost direcționată către achiziția de 27 de pupitre și 28 de scaune cu care vor fi dotate două clase de elevi, iar Episcopia Tulcii a cumpărat o combină frigorifică comercială ce va asigura desfășurarea în condiții oprime a Programului Național Cornul și laptele.
La data de 10 septembrie s-a putut constata că Biserica Ortodoxă Română a fost singura instituție care, până în acest moment a ajutat în mod concret Școala Gimnazială Dorobanțu. Sectorul Social al Episcopiei Tulcii, monitorizează situația defavorizată a Parohiei Dorobanțu din Protopopiatul Babadag.
Pr. Felix Neculai, consilier cultural
….”și a altor oficialități centrale și locale”. Domnul Consilier Cultural, nu credeti ca era decent sa mentionati si numele parintelui paroh, care traieste de ceva decenii acolo si a facut destule pt comuna aceea? Si a celorlalti preoti participanti? hm…dupa parerea mea, rusinos!
Aceiasi sinistri. Chiar nu exista oameni in orasul Tulcea.Nu detaliez dar va spun ca in afara de ...
Greenpeace are si aici dreptate cum au avut si la Rosia Montana. Nu uitati ca tot beneficiul aproape...
''Pompierii tulceni au întreprins și măsuri specifice în astfel de situații pentru a evita izbu...
Ăștia de la greenpeace au fost mereu Gica contra,cred ca sunt neamuri cu SO.S!
Ginerle lui CLC Girguvanu vrea .... primar. Ce-l recomanda?
Se deplasau ca doi macho in ....caruta si au luat-o si pe aia la ocazie dupa care au violat-o!In R...
Ambulanta privata e de fapt o barca mai mare a unui vecin de acolo.
Dumnezeu să-l odihnească!!
Mi as dori foarte mult un cinema in tulcea pentru ca sunt filme si nu le poti vedea decat daca mergi...
Incet,incet ,Ludovic Orban construieste o alternativa serioasa la partidul care a fost confiscat de ...