
Joi, 22 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea reprezentat de polițiști din cadrul Serviciului Cabinet, Serviciului Rutier și Compartimentului de Analiză și Prevenirea a Criminalității au mers în vizită la patru polițiști pensionari, din municipiul Tulcea.
În cadrul activității, polițiștii au dorit să aducă bucurie foștilor colegi, care au nevoie de ajutor, sunt bătrâni și nu mai au pe nimeni sau a căror situație era cunoscută. Mesajul transmis de polițiști este că nu își vor uita colegii, camarazii, prietenii, indiferent de anii care au trecut. Sunt foști polițiști care o viață întreagă s-au dedicat muncii de poliție, iar la final de carieră și-au amintit cu drag realizările lor. La acest moment la vederea uniformei de polițist îi copleșesc emoțile.
Astfel, patru familii au fost vizitate, iar polițiștii au împărțit cadouri consistente formate din alimente și dulciuri care să asigure o masă bogată. După ce au trecut peste surprinderea inițială, la vederea polițiștilor îmbrăcați în uniformă, care le-au bătut la ușă, polițiștii pensionari s-au bucurat la vederea alimentelor și au copleșit oamenii legii cu urări din suflet și povești din cariera lor.
Alimentele au fost cumpărate din banii Fundației polițiștilor tulceni “Omenie și Adevăr”.
Un gest deosebit din partea Inspectoratului de Politie al Jud. Tulcea de ai vizita pe fostii colegi aflati unii in suferinta si care au nevoie de ajutor. Mult respect!
Faptul ca de ziua politiei au fost invitati si pensionarii institutiei a insemnat pentru acestia un semn ca politistii in activitate nu i-au uitat pe fosti colegi si prieteni.
Personal aduc multumiri conducerii IPJ Tulcea, domnului inspector sef si sefului serviciului de ordine publica pentru initiativa luata si le urez un calduros La multi ani!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.