Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe, parte a programului educațional Creatori de Viitor. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 900 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.
Ediția cu numărul 11 are loc în perioada 28 august – 2 septembrie, la Cluj-Napoca și va găzdui 50 liceeni cu performanțe proveniți din toate colțurile țării. Participarea acestora este gratuită mulțumită partenerului principal al programului, Kaufland România. Evenimentul este organizat cu sprijinul Universității Babeș Bolyai.
Profilul participanților variază de la liceeni cu rezultate excepționale la competiții și olimpiade naționale și internaționale, la tineri care performează în sport, sunt activi din punct de vedere civic sau au o implicare deosebită în activități de voluntariat, ori liceeni care performează în zona culturii și a artei.
Din Tulcea a fost selectat un singur liceean cu rezultate excepționale.
Andrei Mihai, elev la Colegiul Național „Spiru Haret”, se remarcă prin prezența sa activă în activități extrașcolare. Este vicepreședinte al Consiliului Elevilor și director PR în cadrul Consiliului Județean al Elevilor. A revitalizat Consiliul Elevilor din școală, organizând evenimente inedite pentru colegii săi. Pasiunea pentru jurnalism l-a determinat să contribuie la realizarea unui serial pe YouTube – „Tulcea Express”, care promovează orașul Tulcea. De asemenea, s-a implicat în activități de voluntariat, prin care a promovat minoritățile și cultura locală.
An de an structura evenimentului diferă în funcție de anumite nevoi identificate, însă o constantă în cadrul proiectului sunt sesiunile Transform, în care invităm mentori – Creatori de Prezent, așa cum îi numim noi – persoane care fac performanță într-un domeniu (fie că e vorba de mediul antreprenorial, jurnalism, societate civilă, mediul academic, tehnologie ș.a.), să intre în dialog cu liceenii prezenți în program.
Începând cu ediția din 2021, am introdus un nou tip de sesiuni în agendă de tipul HARD TALKS. Luăm subiecte care nasc adesea polemică în societate și le tratăm cerebral, cu argumente indiferent de poziția avut față de subiect. Considerăm că societatea are nevoie încă de pe băncile liceului de acest exercițiu, din ce în ce mai des, acela de a purta un dialog în care putem crește și învăța unii de la alții, fără a pune pe primul loc diferențele dintre noi, ci mai degrabă respectul, empatia și argumentarea.
Printre invitații de anul acesta se numără: Dan Vodnar (profesor de Gastronomie moleculară și Biotehnologii alimentare în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; nominalizat în top 0.05% oameni de știință din lume), MIchael Bulzan (Director regional pe Europa, Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu la Duke University), Gabriela Groza (psihoterapeut și avocat), Andreea Tănăsescu (fondatoarea La blouse Roumaine), Răzvan Cherecheș (profesor la Public School of Health, UBB), Mihnea Măruță (jurnalist și lector la UBB), Daniela Dumulescu (psiholog)
Una din zile o vom petrece într-o locație aflată într-un sat din Apuseni, unde liceenii vor avea câteva sesiuni cu mentori speciali, vor interacționa cu alumni ai programului și vor avea parte de experiențe culinare, jocuri de team building și momente de relaxare în aer liber.
Misiunea Asociației 11even cu Creatori de viitor este aceea de a forma o comunitate puternică a tinerilor performeri români. Dorim să-i provocăm să-și pună visele pe hârtie, apoi să vadă cum pot să transforme un gând, o idee, o viziune în realitate. Să-i ajutăm să se echipeze corespunzător cu încredere, cunoștințe, conexiuni, iar apoi când vor începe să facă primii pași în viața profesională, să simtă și să arate că misiunea lor este aceea de a crea un viitor excepțional.
Tudor Vasiliu
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Politia sa-si faca un pic curatenie la examinatori. Cum se face ca unii ''soferi'' nu stiu nici reg...
Ce prostie! Cine sa imi dea mita? Sunt in privat. Astia opresc la rand masini pe strada . Mergeti pe...
Acum nu mai e cu :''mi-a iesit un caine in fata'' ci '' mi-a iesit un....iepure in fata''. Mai diver...
Nenea politistu, nemea doctoru' ISU , bre , daca ala a cazut in apa mai traieste intre 3 minute si ...
''se afla poziționat pe un drum de pământ, de pe o proprietate privată'''' lovit de un autoveh...
Progenitura putea fi accidentata fara sa fie la mijloc catelusele....! Ce-ar fi facut tembela-mama ....
Stai linistit. Nu ia nimeni , nimic.
DA, zilnic
La inceputul lunii cand am sunat sa intreb aveau doar un pediatru de la Constanta care venea o data ...
Ultima data acum aproximativ 5 ani sa primit 1 milliard de euro bani UE pentru decolmatari si alte l...