6 mai 1986… când Steaua era…Steaua și sportul era sport!

Noaptea de 6 spre 7 mai 1986… Eram deja flăcău şi aşteptam să înceapă Cupa Campionilor Europeni. La televizorul alb-negru din sufragerie parcă era sărbătoare… Până şi mama a venit să stea cu noi la meci, ea care ne boscorodea mereu când ne prindea că ascultam meciuri la radio sau ne uitam la tv, la „ăia care aleargă aiurea după o minge” ! Steaua juca în finală cu FC Barcelona!
La cât pricepeam atunci, nu mi s-a părut cine ştie ce meci spectaculos… până la penalty!

Ţin minte ca şi azi… Lăcătuş şi Balint au înscris, iar Dukadam a devenit eroul nostru.
Tot cartierul sărbătorea, era un haos total, chiar dacă era trecut de 12 noaptea.
Am ieşit în balcon, am ţipat, ne-am bucurat… era feeria a ceva ce până atunci nu simţisem.
Câteva zile s-a vorbit numai despre asta. Era firesc… Era ceva unicat pentru România!

Azi, parcă nu mai ştim să ne bucurăm… Când vedem mizeriile făţişe din tot ce ne înconjoară, blaturile murdare din sport… şi mai ales din fotbal, miliardele investite în industria pariurilor, arestări pe bandă, sponsorizări pe bani gri… mi se face scârbă!
Îmi este dor de acele vremuri, când fotbalul se juca pe teren, nu în birouri… când suporterii erau gata să meargă 100 de km pe jos, doar ca să-şi vadă favoriţii, când mergeai la stadion şi beleai ochii în teren… nu pe telefon!

Din păcate, acele vremuri nu vor mai veni înapoi! Societatea a „evoluat”, nu?
Din păcate, sportul se va transforma din ce în ce mai mult într-o industrie murdară şi meschină…
Din păcate, publicitatea şi orgoliile miliardarilor vor distruge tot în jurul lor…
Măcar ne-au rămas amintirile! Şi, da… sunt frumoase. La fel ca acea noapte de 6-7 mai 1986, când Steaua era…Steaua, iar sportul era sport!