Doamna deputat Mirela Furtună s-a întâlnit cu reprezentanții elevilor tulceniAm avut plăcerea să mă întâlnesc în data de 22 februarie cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor din Tulcea. În cadrul întâlnirii am d...
Pensionarii tulceni la ceas aniversar Vineri, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, primarul municipiului, Constantin...
Presa de la răsărit în vizită la dom' prefectAzi la ora 16.30 trecute fix, aproape toţi colegii jurnalişti din presa locală am participat la o întâlnire "de lucru" organizată de prefectul Cristian Iordan, chiar la sediul Prefect...
AJFP Tulcea organizează joi, 11 iulie 2019, întâlniri cu contribuabiliiÎn vederea dezbaterii prevederilor proiectului de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor facilităţilor fiscale, Administraţia Judeţeană a Finanţ...
Miercuri, 19 iunie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani l-a primit, la sala Dobrogea, pe Excelența Sa domnul Vassilis Papadopoulos, Ambasadorul Greciei la București, care lansează la...
În cadrul vizitei oficiale întreprinse la Tulcea, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice și ministru interimar al Fondurilor Europene, s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri din Județul Tulcea. În cadru...
Miercuri, 6 martie 2019, mai mulţi oficiali locali au participat la întrunirea cu medicii de familie organizată de Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea și Colegiul Medicilor Tulcea, pe tema asigurării serviciilor medicale și a tr...
Miercuri, 8 august, de la ora 17.00, viceprimarita Andaluzia Luca impreuna cu mai multi consilieri locali, se vor intalni cu locuitorii din cartierul "Sud-vii/Mesteceni", cartierul de case din spatele zonei La Rosa-Regnum. Intalnirea are ca...
Consiliul Județean Tulcea a fost astăzi gazda unei delegații conduse de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, sosită la Tulcea pentru prezentarea investițiilor de importanță majoră pentru județul Tulcea și nu numai, î...
Întâlnirea viceprimarului Andaluzia Luca cu locuitorii din Cartierul Nou, se amână pentru luni, 21 mai, tot la ora 17.00, din cauza conditiilor meteo nefavorabile."Vrem sa discutam cu cat mai multi oameni din zona. Daca ploua, sunt ...
Tanara de 19 ani e d-aia care ''taie'' curbele ca asa a invatat ea de la ''jmekeri''.
Eu sunt rus-lipovean. Ce ai cu mine?
''o tânără de 19 ani, din localitatea Luncavița''' Poate a trimis-o Ilie cu ''ceva'' catre vre-u...
Sunt de acord cu acest principiu domnule George însă foarte mulți directori sunt niște dictatori...
Considerăm că din păcate în învățământ profesorii au prioritate în a preda lecția la o la...
Consider că și inspectoarea Pavel Viorica este de vină pentru că tolerează o serie de elevi car...
Sunt la 1 1 2 și spun că mesajele de pe această pagină dacă suntem totuși invitații ar trebui...
După cum am spus eu consider că o serie de inspector sunt de vină pentru că insistă foarte mult...
Important este că aceste mesaje să fie ajunse acolo unde trebuie să se înțeleagă că elevii su...
Eu consider că părerile trebuie să fie deschise și să spună multe despre profesori care nu sun...