Aquaserv SA Tulcea, adică furnizorul de apă-canal al municipiului şi nu numai, o zbârceşte din nou. Pe lângă avariile deja tradiţionale, venite cu precizie germană chiar atunci când nu trebuie, are acum probleme şi la facturare – încasare – citire.
Iată textul mesajului trimis către redacţie, prin intermediul formularului de pe site, de către doamna Georgeta I., o cititoare a ziarului nostru: ” Bună seara! Doresc să vă semnalez că de câteva luni nu primim facturile de la Aquaserv Tulcea. Suntem puşi pe drumuri, trebuie să ne deplasăm la ei la ghișeu și nu primesc nici indexul de consum. Poate se rezolvă ceva dacă scrieţi dvs. !”
Ştim că salariile şefilor de prin Aquaserv nu sunt deloc mici, iar despre muncă…ce să mai vorbim? Nu prea se rup…! Totuşi, le transmitem că problema semnalată de către doamna Georgeta este una care trebuie rezolvată cât mai repede, pentru că nu e normal să se întâmple aşa ceva!
Şi…încă ceva, stimabililor. Ca să vă luaţi salariile alea nesimţite, trebuie să încasaţi de la populaţie! Din puţinul lor… Aşa că, puneţi-vă pe treabă, tăiaţi facturile oamenilor la timp şi nu va mai bateţi joc de cetăţeni, că Aquaserv nu este moştenirea voastră de familie, să faceţi voi ce vă taie capul…
Deocamdată, atât, dar vom reveni şi cu alte subiecte legate de minunata societate căpuşată de personaje dubioase, numite politic! Pănă atunci, poate vede „cineva” şi îi pune la treabă. A… ce ziceţi, dom’ primar?
Bună dimineața, am citit articolul și vă spun că și la noi se practică așa ceva, pe strada Orizontului și împrejurimi nu ne-a mai venit factura la apă, de aproape un an de zile, nici nu știm cît avem de plată, (trebuie să mergi cu mai mulți bani la tine, cînd dai indexul), a doua problema este cu presiunea apei potabile, am postat și pe Facebook, dar a zis că mai durează, domnilor la noi presiunea ajunge la 8 bari, ne-au crăpat supape, boilere, cunducte de alimentare, țeava de apă am înădit-o de vreo 9 ori, dar nu poate așa ceva domnilor, încercați sa rezolvați problema.
Pe Orizontului stati bine cu presiunea apei 8 bari….In centru in varf de deal pe Eroilor , Trandafirilor Nicopol abia ajunge la 1 – 1.5 bar.
Abia faci un dus cu presiune asa slaba….mai ales sa ai inca un consumator
Bună ziua. Aceeași problemă legată de facturare am semnalat-o și eu, de data asta domnului primar, care mi-a răspuns ca Aquaserv lucrează la implementarea unui nou soft care le cam da bătăi de cap. Ce ți-e și cu tehnologizarea/informatizarea asta domnule! Avem de așteptat până reușesc 😁🤔
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...
Cu mamaliga in geam nu opresti la semafor din cauza vitezei!
Nu asa atragi cetatenii sa circule cu autobuzul in locul autoturismului. Cume e nea Ilie park and R...
Inventiv domnu' Ilie. Parca am fi in Italia. Numai ca Ilie nu e Georgia Meloni, Tulcea nu e Roma iar...
E treaba lor daca nu respecta GDPR si comunicatul. Fiecare redactie e cu politica ei... si cu respec...
Ziarul Delta a spus explicit ca era vorba de biserica din Cartierul Nou. Dar, asta e....
daca erati atent, vedeati ca era un comunicat asumat de ISU...In rest, multa sanatate!
De parca s-ar teme de pedeapsa dumnezeiasca, autorul articolului nu pomeneste despre ce biserica ar ...
Am conexiuni cu bolojan si nicusor.