Ceea ce vedeţi în imagini nu este decât pura realitate, surprinsă dimineaţa de proprietarul maşinii. Aşa înţeleg unii să-şi semnalizeze lucrările, legând banda de semnalizare de maşinile aflate în proprietatea tulcenilor!
AcÅ£iunea, cel puÅ£in halucinantă, a avut loc azi noapte în zona străzii Eternităţii, iar proprietarul a găsit această adaptare pe „model Dorel”, azi dimineaţă, când ne-a ÅŸi trimis reclamaÅ£ia: ” Bună dimineaÈ›a domnule Tudor, poate faceÈ›i un articol în care să le arătaÈ›i localnicilor noile modele de suporÈ›i pentru semnalizarea lucrărilor. Dorel cel deÈ™tept instruit de incompetenÈ›ii de la DIAP să vină să își ia pamblica să È™i-o lege de gâtul lui È™i a È™efilor lui. ÃŽn imagine este chiar maÈ™ina mea, care este parcată lângă Casa Niculescu.
Cred că au turnat asfalt pe porÈ›iunea care v-am tot postat, fiind în faÅ£a scări blocului unde locuieÈ™te Donose. Poate aflaÈ›i dumneavoastră.”
Chiar dacă poate avea legătură cu subiectul, nu ne interesează unde locuieşte doamna Donose, protejata primarului instalată politic de către acesta la DIAP, dar dacă tot locuieşte în zonă, ar fi trebuit să vadă ce ispravă se întâmplă chiar sub nasul ei. Până la moralitatea distinsei, omul s-a ales cu oglinda de pe partea stângă şubrezită şi cu umilinţa gestului în sine.
Poate vedem cât de curând niÅŸte scuze, ceva… ÅŸi poate ne arată ÅŸi nouă, primăria, cine este inteligentul care s-a folosit de maÅŸina omului pentru a agăţa banda cu pricina, unde este angajat ÅŸi cine i-a dat ordinul complet idiot. Åži… dacă avem primar, poate ne spune cineva ce măsuri s-au luat. Sau … poate „celălalt primar” o fi mai integru ÅŸi ne-o răspunde el… Rămâne de văzut!
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...
Sper ca realizati ca se urmareste atragerea Romaniei in laturile Ucrainei.
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.