Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea pune la dispoziţia pacienţilor din tot judeţul, lista cu cabinetelemedicilor de familie care efectuează vaccinuri anti-Covid-19.Lista este publică, asumată şi este publicată conform normelor...
Cinci răniți în urma unui accident rutier aproape de TelițaLa data de 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 229 A. Din primele cercetări efec...
Isaccea, unul dintre cele patru oraşe premiate de Ambasada FranţeiLocalităţile Buzău, Sibiu, Ghelinţa şi Isaccea, câştigătoarele concursului 'Oraşul durabil 2021', au fost premiate, miercuri, de ambasadoarea Franţei în Român...
Primarul Ilie a pierdut instanţă! Doi pensionari şi-au recuperat cei 250 de lei, plus penalităţileRecent, Judecătoria Tulcea a soluţionat o cauză prin care, o famile de pensionari din Tulcea a câştigat în fata primarului Ştefa...
Tulceanul Iulian Albăceanu a fost numit la comanda jandarmilor brăileniAni de zile, funcţia de comandant al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila a fost ocupată de tulceanul Vasile Moț, fost şef de stat major al jandarmeriei...
Incendiu la Nifon. Pompierii civili si colegii de la ISU au luptat ore întregi cu foculÎn jurul orei 20:05, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucn...
"Suntem singurii care îsi asumă guvernarea in acest moment critic"!"Tulcenii si nu numai, trebuie să înțeleagă că și în ziua cu 561 de români răpuși de COVID și cu 1.805 pacienți la ATI între viață și moarte, cele mai vo...
USR a venit cu soluții pentru scăderea facturilor la gaze și energieRecent, la Senat, în comisiile de muncă și energie s-au adoptat amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 118/2021 privind compensarea facturil...
În cel mai greu moment al României, USR își asumă responsabilitatea guvernăriiDepășirea pandemiei COVID-19 și a efectelor devastatoare ale acesteia, reducerea prețului la gaze și energie electrică, continuarea reformelor dem...
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.