Astăzi, 30 august, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Ion Luca Caragiale, din municipiul Tulcea. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism ar fi accidentat o femeie care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a părții carosabile.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind identificat ulterior. Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele testărilor indicând faptul că nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul deține permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte autoturismul condus.
ÃŽn cauză, poliÈ›iÈ™tii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârÈ™irii infracÈ›iunilor de vătămare corporală din culpă È™i părăsirea locului accidentului. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier È™i dispunerii măsurilor legale care se impun. În cadrul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile È™i garanÈ›iile procesuale prevăzute de lege, precum È™i de prezumÈ›ia de nevinovăție – transmite IPJ Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.