Jandarmii tulceni au alergat de Ziua Jandarmeriei Române
Jandarmii tulceni au participat la o activitate sportivă, organizată cu ocazia celebrării a 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, sărbătorită în fiecare an la data de 3 aprilie.
Anul acesta, când aniversăm 171 de ani de la înființarea instituției noastre, marcăm această sărbătoare într-un mod diferit față de alți ani, prin activități active.
Jandarmii tulceni au avut de parcurs un traseu dificil, cu o diferență considerabilă de nivel, alergând pe un drum de piatră, apoi urcând pe un traseu abrupt până în vârful Carierei de piatră din zona pădurii Bididia, însă aceștia nu au întâmpinat probleme având în vedere și pregătirea pe care o au ca și militari.
După desfășurarea competiției, clasamentul se prezintă astfel:
Proba de Cros Vertical:
Locul I : plt.maj. Grosu Florin
Locul II . cpt. Ivanov Lucian
Locul III . cpt. Andrei Robert
 Proba de Viteză:
Locul I : cpt. Mortoiu Laurențiu
Locul II . plt.maj. Greciușcă Ion
Locul III . plt.adj. Petrencu Lucian
Prin acțiunea noastră, încurajăm cât mai multe persoane să practice astfel de activități care presupun mișcarea în timpul liber, aducând atât de multe beneficii sănătății noastre.
Informare IJJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.