În această perioadă, poliţiştii distribuie în teren „Ordine de chemare” către rezerviştii tulceni, adică pentru bărbaţii care au încheiat stagiul militar obligatoriu până în anul 2006.
Pe ordinul distribuit scrie clar că acesta NU poate avea ca efect concentrarea sau mobilizarea persoanei căreia i se adresează. Prezenţa rezervistului la Centrul Militar Judeţean Tulcea, aflat pe strada Libertăţii, nr. 82B se va face de către acesta cu următoarele documente: ordin de chemare, carte de identitate, livret militar. Neprezentarea atrage sancţiuni cu amendă, conform legii.
Am purtat o discuţie cu lt. col. Cătălin Popă, împuternicit la comanda centrului şi am aflat că „aceste ordine nu fac decât să actualizeze baza de date. Actiualizam datele de evidentă militară, aşa cum facem în fiecare an, conform procedurilor de evidenţă a rezerviştilor.”
Situaţia tensionată de la graniţe, combinată cu primirea acestor ordine de chemare poate duce cu gândul la o posibilă viitoare escaladare a evenimentelor, dar în prezent, este vorba doar despre o vizită scurtă la CMJ şi atât! Aşa spun oficialii…
Pai rusii sunt ffff aproape de granita. Cum adica asa fac in fiecare an? Normal ca urmeaza mobilizarea.
Nu mai mintiti.
Legea 446 din 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, în baza căreia au fost convocați cetățenii în discuție la Centrul Militar Județean Tulcea, poate fi consultată de oricine aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/77597
Din lecturarea ei, putem vedea că legea prevede foarte clar care sunt obligațiile stabilite de lege, precumși termenele și periodicitatea acestora, atât ale instituțiilor cu atribuții în apărarea țării, cât și ale cetățenilor.
La articolul 1 al acestei legi se prevede: ”Cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să apere România.”
De aceea, activitățile de verificare a bazelor de date cu rezerviștii militari sunt obligatorii și se desfășoară cu caracter permanent. Spre exemplu, ÎN FIECARE AN, pe tot parcursul anului, sunt chemați la centrele militare cetățeni cu obligații militare, adică rezerviști cuprinși în planurile de mobilizare, pentru actualizarea datelor de evidență. Nu toți cei aflați în evidențe, ci doar o mică parte. Primirea acestei convocări (care se numește ordin de chemare) nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni, având în vedere că este o acțiune de rutină, prevăzută de lege. Cei care s-au prezentat la centrele militare în urma unei astfel de convocări, pot confirma că activitatea nu a durat foarte mult, ci doar s-au verificat principalele date de evidență.
Evident că, în contextul războiului din Ucraina, primirea unei asemenea convocări pot genera diferite reacții din partea unor cetățeni, inclusiv de îngrijorare, care pot fi de înțeles. Este de datoria noastră, a reprezentanților autorităților competente să explicăm în mod prompt și transparent aceste situații, de aceea, doresc să mulțumesc redacției ziarului „Tulcea noastră” pentru că a verificat situația la Centrul Militar Tulcea.
În ultimele luni, Ministerul Apărării Naționale a prezentat public situații în care acțiuni din acest domeniu au fost fie exagerate, fie pretext de răspândire de informații false. Puteți găsi toate aceste exemple pe platforma de combatere a dezinformării, InfoRadar, la această adresă: https://inforadar.mapn.ro/index.php.
Vă recomandăm să ne informăm cu toții din surse oficiale. Doar împreună putem contribui la prevenirea și combaterea dezinformării!
Este datoria noastra, ca jurnalisti, sa prezentram REALITATEA, informandu-ne DOAR din surse oficiale, mai ales ca in acest context se pot dilua informatiile foarte usor iar oameni rau intentionati pot manipula pentru interese meschine!
Va multumim si va asiguram de toata transparenta, corectitudinea si buna noastra intentie.
Trebuie sa fii tampit sa lupti pentru actuala clasa politica si pentru a le apara averile facute ilegal! Sa imi dea mie o arma in mana, mai intai rezolv ceva, abia apoi, dupa ce elimin inamicii acestei tari care sunt infiltrati in politica tarii, pot sa imi apar si tara de cotripitori! Primordial e sa scapam de toti insnicii si javrele din politica romaneasca, de toti, absolut toti!
Am trecut azi pe langa un centru de telecomunicatii militare . Deja au scos masinile cu statii mobile. De ce mint oamenii ? Urmeaza ceva nasol.
””Cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să apere România.””’ Corect.
Dar Romania ce obligatie are ptr cetatenii ei Constantin Spînu? Sa-i batjocoreasca.
Constantin Spînu cate unitati de productie (intreprinderi) avea orasul Tulcea in 90 si cate mai are acum?
Nu spuneati ca ne apara NATO ? Ca avem armata de profesionisti? De ce apelati la militari ”amatori” multi din ei trecuti de 50 de ani?
Pensionatii MApN la 45-50 sunt batrani sa se tina de o arma dar tatal meu care merge in carje la 59 de ani este bun de mobilizat?
La placinte inainte, la razboi inapoi D-le Constantin Spînu?
Hai aparati-ne ca d-aia v-ati facut pistolari si nu lacatusi mecanici!
Cine a primit un asemenea ordin sa-l puna pe internet sa vada si Constantin Spînu ca este adevarat.
L-am pus de cum l-am primit, este perfect real si, asa cum spune si dl, colonel, este doar o verificare. Atat!
Constantin Spînu are tupeul sa posteze aici chiar si citate ”are dreptul si…. obligatia????!!!”” sa apere Romania!
Eheee daca eram barbat pana in 50 de ani eram din februarie 2022 in Papua Noua Guinee !!!!!
Tara care iti ia peste 50% din venituri iti cere acum sa-ti dai si viata ptr ea!!!! Cam mult tupeu!
Ucrainienii refuza sa lupte, rusii la fel, smecherii lor ucrainieni si rusi ( oligarhii) la fel.
Au fugit cu milioane de euro cash in geamantane. Voi aveti zeci de milioane de euro? Eu nu.
Nu va imbatati cu apa rece, Romania va fi tarata in conflict la cata cinste si minte au ”alesii”.
Constitutia Romaniei :
Art. 47 – Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
Dupa ce statul se achita de datorie atunci avem si noi ”dreptul si obligatia de a apara Romania”.
Super taxe, super impozite, mancarea extrem de scumpa, energie la preturi exorbitante etc dar ….. statul imi aduce aminte ca trebuie sa-l apar???? Duca-se unde a dus mutu iapa iar tu Constantin Spînu nu veni aici cu citate din nu-s ce lege.
Ce sa apar Constantin Spînu? Ce ? Cum spunea Mircea cel Batran? Eu imi apar saracia si nevoile si neamul? Saracia si nevoile le putem ceda iar neamul este 50% plecat in lume!
Sa se respecte ce-i in Constitutie ca drepturi intai si dupa aia vorbim de obligatii.
Statul in forma actuala nu mai inseamna nimic.
Au deconectat bornele bateriilor? Ca e pericol. Pot lua foc.
Singurul lucru dezvoltat in oras e somajul.
Referitor la articolul „Poate te întrebi cine e PPC” „PPC Energie și PPC Energie Muntenia...
Lipsa de predictibilitate în acest sistem face ca tinerii să nu mai fie atrași în număr mare de...
Ce interesant! Nu mai vrea nimeni sa fie politist! Bravo!
Este un cititor al ziarului dumneavoastră foarte simpatic, la astfel de evenimente rutiere, întrea...
Am fost acolo. Masina de teren tracta o barca. Imaginile au fost de groaza.
Am fost acolo imediat dupa accident. Pe podea in dreapta era o sticla de vodca golita pe jumatate. ...
''şoferului vinovat i s-au întocmit documente premergătoare cercetării penale pentru săvârşir...
Dacă erai atent, am spus ca în timpul decolării, aeronava se apropie la mai puțin de 2 km de gra...