Miercuri, 10 octombrie 2018, a avut loc reuniunea Comitetului Consultativ al Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice, ONG-uri și asociaţii patronale , membri în Comitetul Consultativ. Discuțiile au vizat evoluția Programelor Operaționale care contribuie la realizarea obiectivelor specifice, din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării.
„Din alocarea de 1,2 miliarde de euro, în prezent, în teritoriul ITI Delta Dunării au fost depuse peste 1500 de proiecte a căror valoare depășește 700 de milioane de euro”, a declarat, în debutul reuniunii, preşedintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre. Acesta a mai afirmat că :”în ceea ce priveşte construcţia podului de peste Dunăre – proiect strategic de importanță majoră nu numai pentru județul Tulcea, ci pentru întreaga țară, suntem la momentul în care pe malul tulcean au început lucrările de descărcare arheologică iar cererea de finanțare va fi depusă în cel mai scurt timp posibil. Lucrurile se mișcă, se fac pași importanți, într-un efort comun, pentru concretizarea acestei investiții de maximă importanță pentru dezvoltarea județului Tulcea, pentru dezvoltarea regională, un proiect strategic al României”.
Coordonatorul ADI ITI Delta Dunării, Doina Surcel, a făcut o expunere a situaţiei la zi pe fiecare program operaţional, context în care a subliniat încă o dată necesitatea unui efort comun ADI ITI –beneficiar pentru eficienţă în absorbţia fondurilor europene. „Sunt aspecte ce ţin și de rigiditatea aparatului birocratic care îngreunează implementarea proiectelor este adevărat, dar o implicare dedicată va putea conduce la finalizarea scopului comun și anume dezvoltarea integrată a teritoriului. Este nevoie de implicare susținută din partea beneficiarilor, responsabilitatea fiind exclusiv a acestora”, a mai afirmat aceasta.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.