Ieri, la sala Mihail Kogălniceanu, am asistat la constituirea noilor consilii, local şi judeţean, unde, consilierii aleşi au depus jurământul pentru următorii patru ani.
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului/judeţului Tulcea.Aşa să îmi ajute Dumnezeu !” – au fost cuvintele rostite pe rând de către consilierii aleşi, municipali şi judeţeni, cu mâna pe biblie şi pe constituţie, consfinţind astfel jurământul de credinţă faţă de Tulcea şi tulceni.
Prezenţi la ambele şedinţe, atât primarul Ştefan Ilie cât şi preşedintele Horia Teodorescu, au transmis prin vorbe mesajul de unitate şi colaborare, consfinţind în mod direct intenţia de a colabora în folosul proiectelor comune care îi vizează pe tulceni.
Cu alte cuvinte, cele două tabere, PNL şi PSD, au ales în acest mod să îngroape securea războiului şi într-un efort comun de voinţă să se pună în slujba cetăţenilor acestui municipiu şi judeţ.
Declaraţiile celor doi ne duc cu gândul că cele două formaţiuni vor guverna împreună pentru următorii patru ani, iar acest lucru, dacă se va întâmpla, nu poate să aducă decât progres şi dezvoltare.
Până la această oră nu s-a spus nimic oficial în acest sens şi, cel mai probabil, misterul posibilei înţelegeri între PNL şi PSD se va ridica în următoarea şedinţă de consiliu local/judeţean, când vom vedea clar numirile politice pentru funcţiile de viceprimari şi vicepreşedinţi de Consiliu Judeţean.
Rămâne de văzut cum se vor înţelege, doctrinar vorbind, cele două majorităţi care se prefigurează şi dacă se va întâmpla aşa, va fi interesant de urmărit şi următorul pas al opoziţiei, care, tehnic, oricare ar fi el, nu prea vă mai conta dacă cele mai puternice patride vor alege să bată palma pentru următorii patru ani.
Jurămintele acestor ipocriți nu fac doi bani, se mai miră cineva de asta? Cât despre doctrină, care doctrină dom’le? Așa ceva a dispărut de mult! Singurul lucru care-i mână-n luptă pe derbedei e ciolanul! Dacă pot roade împreună la ciosvârtă, atunci e bine. Mai aruncă la prostime câte-un os chel și treaba merge patru ani. După aia, simulează că se porcăie puțin pe la TV, apoi mai trag un jurământ cu degetele încrucișate la spate și …tot așa!
Partea proastă e alta: alternativa e fix la fel! Ia și rezolv-o pe-asta, coane!
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...
Cu mamaliga in geam nu opresti la semafor din cauza vitezei!
Nu asa atragi cetatenii sa circule cu autobuzul in locul autoturismului. Cume e nea Ilie park and R...
Inventiv domnu' Ilie. Parca am fi in Italia. Numai ca Ilie nu e Georgia Meloni, Tulcea nu e Roma iar...
E treaba lor daca nu respecta GDPR si comunicatul. Fiecare redactie e cu politica ei... si cu respec...
Ziarul Delta a spus explicit ca era vorba de biserica din Cartierul Nou. Dar, asta e....
daca erati atent, vedeati ca era un comunicat asumat de ISU...In rest, multa sanatate!
De parca s-ar teme de pedeapsa dumnezeiasca, autorul articolului nu pomeneste despre ce biserica ar ...
Am conexiuni cu bolojan si nicusor.