Săptămâna trecută, Cercul de dans contemporan modern din cadrul Palatului Copiilor Tulcea, a fost prezent la Olteniţa, unde s-a desfăşurat Concursul Național de Dans și Muzică ” Alize”.
Cele trei grupe coordonate de prof. Laura Cristea, Trupa KYTY GIRLS, Trupa DANCE 4 FOR YOU şi Trupa DANCE 4 FOR EVER, formate din 27 de copii, au participat la mai multe probe, unde au obţinut locul 1 de două ori şi locul 2 de trei ori.
„Atmosferă a fost una de efect, galeria tulceană fiind una numeroasă și apreciată de organizatori ca fiind cea mai „cool” galerie, din care au făcut parte atât copiii cât și mai mulți părinți care au făcut aceasta deplasare pentru a fi alături de trupele tulcene.” – ne-a scris unul dintre părinţii care au însoţit delegaţia tulceană.
Este bine că la Tulcea, dansul capătă o amploare din ce în ce mai mare şi auzim de tulceni dansatori care ne reprezintă cu succes la concursurile de gen din ţară şi străinătate. Felicitări copiilor, părinţilor şi doamnei profesoare! Merită!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.