Sâmbătă, 19 mai 2018, începând cu ora 17.30, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea își aduce contribuția, alături de muzeele din România și din alte 30 de țări europene, la evenimentul NOAPTEA MUZEELOR, aflat la a 13-a ediție.
Acest eveniment, care ”contribuie la conturarea identității noastre culturale europene”, dedicat Centenarului Marii Uniri, cuprinde următoarele manifestări, la care publicul este invitat să participe gratuit :
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE
PROGRAM : 17.30 – 24.00 (ultima intrare: 23.30)
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă care propune o incursiune în istoria nord-dobrogeană
– Expoziția temporară ”Mircea cel Bătrân și Dobrogea – istorie și artă”
– Expoziția temporară ”De la Independență la Marea Unire – Marile Bătălii”
Publicul poate participa la activități organizate în cadrul proiectului ”Istoria retrăită” – ediția a III-a, după cum urmează :
– Sâmbătă, 19 mai 2018, 17.30 – 24.00: Activitatea de reenactement – Omagiu eroilor care au luptat în tranșeele Primului Război Mondial – militarii Regimentului 33 Tulcea, al cărui drapel, la sfârşitul Primului Război Mondial a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Steaua României cu Spade, panglică de Virtutea Militară
– Duminică, 20 mai 2018, 11.00 – 15.00: Activitatea de reenactement ”Dacii și romanii la Gurile Dunării” care urmărește recrearea unor fragmente din viața cotidiană, civilă și militară din perioada getică, romană
CENTRUL MUZEAL ECOTURISTIC ”DELTA DUNĂRII”
PROGRAM: 17.30 – 24.00 (ultima intrare: 23.00)
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă ce prezintă în principal elemente caracteristice patrimoniului natural existent în Rezervația Biosferei Delta Dunării și acvariul
– Expoziția temporară de fotografie: ”DOBROGEA – ROMÂNIA, între stepele iberice și anatoliene”
– Expoziția temporară de fluturi exotici: ”Splendori din natură – FLUTURII”
– Expoziția temporară de lucrări artistice realizate de preșcolari și elevi în cadrul parteneriatelor școlare : ”Natura – prietena mea”
– Expoziția temporară de desene realizată de copii: ”Natura – izvor de inspirație și creativitate”
COMPLEXUL MUZEAL DE PATRIMONIU CULTURAL NORD-DOBROGEAN
MUZEUL DE ARTĂ
PROGRAM : 17.30 – 24.00 (ultima intrare : 23.30)
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă – un bogat tezaur artistic de pictură, sculptură, icoane, artă decorativă
– Filme artistice în cadrul Cinematecii de Artă
CASA AVRAMIDE
PROGRAM : 17.30 – 22.00 (ultima intrare: 21.30)
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă care oferă, într-o viziune expozițională modernă, elemente legate de istoria modernă a orașului Tulcea, povestea familiei Avramide și pune în valoare spectaculoase obiecte de patrimoniu din colecțiile Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea
– Expoziția de pictură EUGENIU BARĂU
– Expoziția temporară de păpuși ”PĂPUȘILE DOBROGEI”, creator Elena Orbocea
Publicul își poate lărgi cunoștințele și dezvolta abilitățile participând, în intervalul 17.30 – 18.00, la:
– ARTA OBSCURĂ – Atelier de desen
– Atelier de imprimare în arta linogravurii
MUZEUL DE ETNOGRAFIE ȘI ARTĂ POPULARĂ
PROGRAM : 17.30 – 24.00 (ultima intrare : 23.30)
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă ”Multiculturalitate dobrogeană”
– Expoziția permanentă în aer liber ”Ocupații și meșteșuguri”
– Expoziția temporară ”Portul popular – valoare identitară”
– Moment artistic susținut de elevii coordonați de doamna profesoară Georgeta Nichifor (ora 19.00)
MONUMENTUL PALEOCREȘTIN DE LA NICULIȚEL
PROGRAM: 17.30 – 22.00
Publicul poate viziona:
– Expoziția permanentă
– Expoziția temporară de icoane de patrimoniu ”Icoana – cale spre înviere”
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârșitul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă ...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...