
Duminică, 17 iunie, a avut loc cea de-a III-a ediție a Serbării Câmpenești din localitatea Vișina, Comuna Jurilovca, un eveniment care își propune să pună în evidență spiritul multietnic al Dobrogei și autenticitatea satului românesc.
Pe scena amenajată în centrul localității – acolo unde se ținea, odinioară, hora satului – au urcat ansambluri reprezentative pentru comunitățile Dobrogei – ruși lipoveni, bulgari, greci, aromâni, tătari –, din programul zilei nelipsind nici dansurile românești sau momentele artistice oferite de grupurile de copii ale Școlilor Sălcioara, Jurilovca, Vișina și Ceamurlia de Jos.
La eveniment a fost amenajată și o zonă a meșteșugarilor și producătorilor locali, unde au putut fi admirate și achiziționate obiecte și cusături populare, împletituri din papură, sculpturi din lemn, suveniruri și diferite obiecte de artizanat, miere, lavandă sau săpunuri naturale . De asemenea, copiii au putut să se implice în diverse activități ale Cercetașilor – care au o bază chiar în localitatea Vișina – în timp ce părinții lor au putut să deguste delicioase preparate pe bază de pește, scoici de la Marea Neagră, baclavale, plăcinte dobrogene sau gozleme turcești.
Nici ploaia care a venit în rafale după orele prânzului nu a speriat participanții la eveniment, știut fiind că, în lumea satului, ploaia este semn de prosperitate și rod bun, astfel că sărbătoarea comunității locale s-a desfășurat până la sfârșitul zilei.
Cei ce nu au putut ajunge la Serbarea Câmpenească pot (re)veni în Vișina în orice altă perioadă a anului, pentru a vizita Gospodăria tradițională dobrogeană (str. Nufărului, nr. 3) și Muzeul Paraschiva Constantin (str. Crinului, nr. 11).
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.