Surse din interiorul PNL Tulcea ne-au informat că, de ceva vreme, în interiorul partidului s-au format două grupuri, două tabere. Prima şi cea mai numeroasă, dar nu prea mult, ca să nu bată la ochi… s-a format în jurul actualului preşedinte al filialei judeţene, Ştefan Ilie, în care se regăsesc majoritatea foştilor membri şi activişti PDL. Cealaltă tabără este formată în jurul deputatului George Şişcu, în care se regăsesc cei câţiva liberali „vechi”, de pe vremea adevăratului PNL şi alţii care s-au înscris după marea unificare.
Aşa cum scriam, miercuri, deputatul liberal Michael Gudu a votat alături de PSD, pentru demiterea propriului ministru al agriculturii, Adrian Oros, la moţiunea depusă de pesedişti, moţiune care, nu a trecut. De cealaltă parte, cu doar o zi înainte, deputatul tulcean George Şişcu, l-a susţinut de la tribuna camerei Deputaţilor, cu un discurs pătimaş, chiar frumuşel pe alocuri, pe ministrul Oros, pe cei doi legându-i o veche relaţie de prietenie. Când un deputat din doi, trădează, iar celălalt îşi susţine frenetic prietenul ministru, apar semne mari de întrebare…
Cum, deputatul Gudu nu a răspuns în nici un fel la materialele din presă vis-a-vis de votul sau împotriva propriului partid, ne face să credem că acesta s-a poziţionat pe faţă în tabăra lui Ilie, arătându-i colegului deputat Şişcu, că…a ales!
Mai mult, Michael Gudu nu a pierdut până acum nici o şedinţă de consiliu judeţean, fiind prezent la toate, pentru a superviza dacă consilierii PNL ascultă şi acţionează fără să comenteze sau să voteze aiurea la ordinele şefului local al partidului.
Cum se va termina această bătălie surdă, nu e treaba noastră, numai că, bârfa politică spune că actualul preşedinte, în continuă scădere de popularitate printre membri şi primari PNL, va pierde cu brio alegerile în fată mult mai titratului deputat liberal de tradiţie, George Şişcu. Până în vară, vom afla, pentru că… la PNL Tulcea vor urma… ALEGERI!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Piromanu avea declaratie? Ce cauta el pe strada la ora aia? Chiara asa politia nu la vazut. Pe m...
De ce toți din comun gândiți ca niste foști comuniști? Spațiul este ocupat abuziv, trebuie dem...
Pai , nu este niciun motiv de bucurie ! Ma gandesc ca, inainte de a demola garajele neconforme , pro...
Ati vazut in poza numarul de la masina arunat pe jos si suportul spart? Ei daca eram propietarul mas...
Trebuie demolate iar terenul dat prietenilor sa ridice blocuri. Normal.
Ce face primăria este corect.intram in normalitate.La începuturi toți au ocupat terenul abuziv.Ma...
In completarea a ceea ce am spus mai inainte, am sa va dau si beneficiarul acestei demolari: etnicul...
Ultimul paragraf din articolul dvs, din pacate, exprima adevaratul scop al acestei demolari. Celelal...
Voi sunteti avocati? Pe bune? Sunteti ptregatiti? Puteti trece un test de 10 intrebari fara sa va in...
Nu a fost vina ei. Ea mergea regulamentar. A fost acrosata din spate de un logan alb. Exista filmare...