În cursul acestei dimineți, în jurul orei 05:45, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală în care erau depozitate panouri fotovoltaice, în municipiul Tulcea.
Către locul de producere a evenimentului au fost direcționate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Tulcea. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, la panourile fotovoltaice, pe o suprafață de aproximativ 50 mp și la o autoutilitară aflată în interior.
Forțele de intervenție au procedat la localizarea focului în timp operativ, înainte ca flăcările să se extindă la întreg depozitul și la alte 2 autoutilitare. Intervenția a durat aproximativ 3 ore, iar în urma incendiului au ars aproximativ 360 de panouri fotovoltaice, 600 fiind salvate iar una dintre autoutilitare a fost afectată în proporție de 40%. Cauza probabilă de producere este în curs de stabilire.
Informare ISU Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Un pasaj pietonal , suspendat cu picioarele în spațiul verde de pe strada unirii, care sa lege fal...
Din opt milioane de euro cat e parandaratul Ilie? Strazile din oras sunt vai de ele dar tu ai probl...
Asociația rușilor lipoveni nu s-a implicat ?Numai ucrainenii ?Cu nostalgie, gând bun și asfa...
''Concurs Internaţional ''??? Pe bune? Si cum ajungi in piata civica?Pe care drumuri? De fapt Ilie ...
Sper ca la 1 decembrie să "inaugurați" și scoaterea siglei erbașu de pe clădire și montarea un...
Deasupra panourilor montate pe fațada sălii ar fi trebuit să fie montat un inel( cel puțin așa ...
Mama a avut probleme cu cei din Tulcea de la Orange care nu respectă bătrânii care plătesc factu...
''Dacă ar fi un caz izolat… ar fi, poate, trecut cu vederea… Dar sunt atât de multe altele… ...
Ce părere,pot sa mai am? Asta e ,ca cetățean al acestui oraș, asist , la tot ce se întâmplă, ...
Dacă ar fi un caz izolat... ar fi, poate, trecut cu vederea... Dar sunt atât de multe altele... ...