Activitate rutieră
La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Jijila au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Jijila, judeţul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Garvăn, având o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.
Cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată
La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase au desfășurat o acțiune pe linia respectării regimului armelor și munițiilor.
În urma acțiunii, polițiștii au identificat, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Tulcea, care deținea, la domiciliul său din localitatea Niculițel, illegal, un pistol neletal de autoapărare cu gaze iritant-lacrimogene și 6 cartușe aferente.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, acestea ar fi fost procurate din altă țară și introduse în România, fără îndeplinirea formalităților legale. Arma și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, conform art. 342 din Codul Penal respectiv, art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?
E minunat ca se serbeaza, dar expresia ,,mica unire,, ar trebui stearsa din gandirea analfabetilor. ...
Cel mai bun aparat e de departe Nespresso.