Duminică, 01 octombrie 2023, în jurul orei 02.00, un echipaj de jandarmerie, care se afla în misiunea de patrulare în municipiul Tulcea, a observat un tânăr, având un comportament suspect. Având în vedere că tânărul a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului, jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea acestuia.
În urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra bărbatului, în vârstă de 21 de ani, s-a găsit un plic care conținea resturi vegetale cu un miros înțepător. Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză, autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.
Alte 26 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 avertismente, au fost aplicate de jandarmii tulceni în acest sfârșit de săptămână, valoarea amenzilor fiind de 7.000 lei. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru următoarele fapte: provocarea la scandal în locuri publice, proferarea de injurii în locuri publice, tulburarea liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, neprezentarea permisului de pescuit, încălcarea condițiilor prevăzute în permisul de pescuit și pescuitul recreativ al speciilor de pești sub dimensiunile minime legale. De asemenea, jandarmii tulceni au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovirea sau alte violențe și au acordat sprijin la constatarea a trei infracțiuni (violența domestică și distrugerea) pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...
Cu mamaliga in geam nu opresti la semafor din cauza vitezei!
Nu asa atragi cetatenii sa circule cu autobuzul in locul autoturismului. Cume e nea Ilie park and R...
Inventiv domnu' Ilie. Parca am fi in Italia. Numai ca Ilie nu e Georgia Meloni, Tulcea nu e Roma iar...
E treaba lor daca nu respecta GDPR si comunicatul. Fiecare redactie e cu politica ei... si cu respec...
Ziarul Delta a spus explicit ca era vorba de biserica din Cartierul Nou. Dar, asta e....
daca erati atent, vedeati ca era un comunicat asumat de ISU...In rest, multa sanatate!
De parca s-ar teme de pedeapsa dumnezeiasca, autorul articolului nu pomeneste despre ce biserica ar ...
Am conexiuni cu bolojan si nicusor.