Recent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.M., pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere şi două infracţiuni de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că în aceeaşi noapte, de 24/25.03.2020 inculpatul I.M. a fost depistat, de două ori, conducând un autoturism marca BMW, deşi acesta nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astfel, în jurul orelor 22.40 inculpatul a condus autoturismul marca BMW pe str. Gavrilov Corneliu din Tulcea, deşi nu deţine permis de conducere şi prezenta o alcoolemie de 1,12mg./l alcool pur în aerul expirat iar după întocmirea dosarului penal, în jurul orei 01.00, inculpatul a fost identificat de către un alt echipaj de poliţie, în timp ce conducea autoturismul pe str. Eternităţii din Tulcea, având o alcoolemie de 0,84 mg./l alcool pur în aerul expirat.
În cursul urmăririi penale inculpatul şi-a recunoscut faptele. Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.