În această noapte Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în localitatea Niculițel din jud. Tulcea, un bărbat a dat foc locuinței în care acesta își avea reședința.
La scurt timp de la primirea apelului și în timp operativ, două autospeciale de stingere cu 10 subofițeri și o ambulanță SMURD au ajuns la locul evenimentului unde au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și generalizat la interiorul locuinței dar și la acoperiș.
Forțele de intervenție au reușit să localizeze incendiul, au îndepărtat din interiorul acesteia două butelii și cel mai important au împiedicat propagarea flăcărilor la gospodăriile învecinate. Paramedicii echipajului SMURD au acordat asistență medicală unei femei de 68 de ani, proprietara locuinței, cu atac de panică dar și unui bărbat de aproximativ 45 de ani, rănit la membrele superioare, fiind și cel care a incendiat locuința.
Cauza probabilă de producere a incendiului este acțiune intenționată.
sg. maj. Daniel NĂSTASE
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.