Azi noapte în jurul orei 03.30. locatarii care domiciliază intre sediul ISU şi parcul personalităţilor au fost treziţi de sirenele pompierilor care se deplasau la un caz real. O maşină de intervenţii, autoscara, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi un Duster, cu sirenele la maxim, plecau la un incendiu anuntat la un bloc de pe strada Isaccei.
Ajunşi la locul cu pricina, pompierii au ridicat scara până la etajul 3, unde …nu mai era niciun incendiu. Fusese şi se stinsese singur!
Într-adevăr, perdeaua unui apartament nelocuit şi nemobilat s-a aprins din motive necunoscute, vecinii s-au speriat şi au chemat pompierii. Din fericire, incendiul s-a stins singur şi toată lumea a fost mulţumită că totul s-a incheiatcu bine. Mai pultin nişte zeci de tulceni care au fost treziţi de sirene.
Ne-am adresat conducerii ISU Tulcea despre disconfortul audio generat de sirenele asurzitoare, mai ales în liniştea nopţii, dar… am aflat că sunt acoperiţi de lege!
Art. 61 din OUG 195/2002 spune că :” Pentru a avea prioritate de trecere, autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență, trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore.” iar aici sunt incluşi şi pompierii! Bună sau rea, asta e legea şi ne închide gura. Ochii nu…
Mulţumim divinităţii ca celelate structuri nu interpretează legea ad-literam şi intervin pe timp de noapte doar cu luminile de avertizare aprinse…şi foarte-foarte rar şi cu sirenele. Aici includem: autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării care însoțesc coloane militare, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență.
Altfel, cei care locuiesc în zona 1848, unde regăsim poliţia, spitalul şi pompierii… cred că erau demult mutaţi în alte zone!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Politia Locala are politisti orbi si fara picioare? Sa faca turul orasului si sa constate.
Sofer de 19 ani???? Ca a costat permisul?
Ce spui Puisor?
In oras se moare de foame dar bine ca avem batausi.
Ce facturi frumoase taie Veolia! Nu ca romanii! Si pretul e grozav : 16 lei metrul cub ! Romanii fa...
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...