La mijlocul săptămânii trecute, Primăria Tulcea a achiziţionat prin sistemul naţional de achiziţii publice (SICAP) “servicii de restaurant şi de servire a mâncării” de la SC Conextrans SRL Tulcea, plătind aproape 50.000 de lei, adică 10.000 de euro, adică 500 de milioane de lei vechi, fix din bugetul local, adică… fix din banii tulcenilor!
Societatea cu pricina este deja abonata la astfel de contracte de când Ştefan Ilie a a ajuns primar şi este cunoscut faptul că administratorul societăţii este un individ foarte apropiat de Ilie, dar a fost la fel de apriopiat şi de fosta administraţie. După cum bate vântul…! Atât s-a putut…
În timp ce primarul Ştefan Ilie se laudă peste tot că face economii şi cât de mult se zbate el pentru binele tulcenilor, pe partea cealaltă plăteşte regeşte pe oricine e prieten cu el şi îl poate “ajuta” cu una… alta… Sî fie primit, că s-a făcut și anul ăsta…
De foarte multe ori Ilie a fost văzut la restaurantul cu pricina aflat pe faleza municipiului, chiar şi în timpul zilei, când trebuia să fie la program, iar “protipendada” PDL-PNL este prezentă la mese mai mereu, aşa că această valoare de aproape 10.000 de euro… chiar un reprezintă prea mare lucru pentru patronul cu înclinaţii de dreapta, adică…“democratice”.
Iată că, în timp ce tulcenii îşi rup picioarele la propriu prin şantierele groazei, abandonate prin tot oraşul, primarul ales de oamenii acestui oraş îi sfidează chiar şi pe ei, cei care l-au ales, plătind din banii lor, din bugetul public, şpriţuri şi chiolhanuri la cârciuma prietenului de conjunctura politică şi de “afaceri”… Mai dă Doamne încă un mandat, să fie bine pentru toată lumea!!!
Achiziția din 2023 o puteți vedea AICI, pe cea din 2022 AICI, iar mai jos, achiziția de acest an.
Ah…Să nu uit… Poftă mare „la băeți”!

Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...