De câteva luni, lucrările pe strada Mahmudiei au stagnat, dar mormanele de moloz şi piatra cubică dezafectată au rămas tot acolo.
Din păcate, pe nimeni din conducerea Primăriei Tulcea nu interesează că acolo locuiesc oameni, sau că strada reprezintă o zonă importantă de tranzit, arătând încă o dată, pentru a nu ştiu câta oară, că tulcenii nu sunt deloc importanţi pentru aceşti vermelnici care au acaparat administraţia publică locală.
De mai bine de o lună ÅŸi jumătate, un localnic ne scrie regulat despre faptul că este OBLIGAT la izolare, pentru că aÅŸa vrea primăria. Mormanul de pietre din faÅ£a porÅ£ii auto este tot acolo, iar nepăsarea autorităţilor este la fel de mare. Dacă intervine în È™antier, ia amendă… dacă vrea audiență la primar, nu se poate, că în doi ani primarul nu a È›inut nicio audiență… È™i uite aÈ™a bătaia de joc e continuă È™i din ce în ce mai fără sorÈ›i de izbândă.
Am scris ÅŸi am cerut lămuriri, chiar de la Primăria Tulcea, care ne-a trimis un răspuns la fel de evaziv, la fel ca toate răspunsurile pe care le dau atunci când solicităm informaÅ£ii în baza Legii 544. Sec ÅŸi fără pic de implicare, primăria ne răspunde că „recepÅ£ia lucrării nu este efectuată!”, de parcă ar interesa pe cineva…
La fel de „miserupist”, când am atenÅ£ionat proprietarul de drept, adică Primăria Tulcea, că de pe strada Mahmudiei au fost sustrase cantităţi importante de piatră cubică, răspunsul a fost : „instituÅ£ia noastră nu a constatat sustrageera vreunei cantităţi de pavele ÅŸi nu a înregistrat nicio sesizare în acest sens. ÃŽn situaÅ£ia ca aceste fapte ar exista, vă reamintim că descoperirea autorilor ÅŸi recuperarea prejudiciului exced competentelor legale ale instituÅ£iei noastre”. Mai pe înÅ£elesul nostru… NU LE PASÄ‚ !
Că nu îi interesează că se fură piatra cubică, am înÅ£eles… cu toate că aceasta este pe inventar ÅŸi reprezintă un patrimoniu! Dar că îşi bat joc de sute de oameni care locuiesc pe această stradă, că îi lasa să înoate prin noroaie ÅŸi să îşi rupă gâtul printre mormane de ÅŸantier… ÅŸi de mult timp pe strada aia nu se mai miÅŸca niciun pai… asta nu îi interesează?
Incompetenţa lor loveşte din păcate în fiecare dintre noi, iar lipsa de acţiuni concrete ne trage tot mai mult către evul mediu, chiar dacă în câteva zile vom părăsi anul 2022.
Stimaţi tulceni, acesta este efectul votului pe promisiuni electorale mincinoase şi al angajării lipitorilor de afişe în funcţii care ar fi trebuit ocupare de specialişti!
StimaÅ£i locuitori din zona străzii Mahmudiei, obiÅŸnuiÅ£i-vă să trăiÅ£i în aceste condiÅ£ii până cel puÅ£in la primăvară, pentru că …. dacă nu ÅŸtiaÅ£i, vine iarna!
ÃŽn rest, mulÅ£umiÅ£i-le celor din „iechipa câştigătoare”! Interesele lor sunt mai importante decât problemele dumneavoastră!
PS: Domnule primar Ștefan Ilie, dacă dvs. și familia dvs ați locui pe această stradă, în condițiile pe care le-am expus mai sus, ați avea ceva de spus?
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...