Ieri, 24 septembrie, la Sinaia s-a desfăşurat prima ediţie a concursului „Sinaia Sport Games Hand to Hand 2022”, competiţie destinată sporturilor de contact, cu accent puternic pe judo şi autoapărare.
La această manifestare au participat aproximativ 800 de sportivi, din toată ţara, cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, unul dintre aceştia fiind şi Marius Iamandi, poliţist angajat în cadrul Penitenciarului Tulcea.
Marius are în spate o carieră de 12 ani de sporturi de contact, dar excelează în judo şi self-defense, stiluri la care a şi fost premiat la Sinaia cu… medalii de aur.
Pentru că a reuşit să atingă de două ori cea mai înaltă treaptă a podiumului, luptătorul tulcean s-a calificat automat la Campionatul Mondial al Poliţiştilor în ceea ce priveşte stilurile în care s-a consacrat, în anul 2023.
Succes Marius și așteptăm noi rezultate cu care să ne faci mândri de tine, așa cum ai făcut și acum!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Noi nu avem turism ci o bisnitareala taxata glorios de stat prin impozite si mai ales amenzi.
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.