La data de 21 septembrie 2026, în jurul orei 15:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Șoseaua Barajului, din municipiul Tulcea. Din primele cercetări efectuate a reieșit că un tânăr, de 16 ani, în timp ce conducea un motociclu pe Șoseaua Barajului, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, o femeie, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, fiind preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea investigațiilor de specialitate. Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, aceștia dețineau permise de conducere corespunzătoare categoriilor vehiculelor conduse.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Biroul de presă al IPJ Tulcea
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.