Sâmbătă, 18 martie 2023, în cadrul Complexului Olimpic Sportiv de la Izvorani s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Karate Wado-Ryu sub egida Federaţiei Române de Karate.
Scopul acestei competiţii, potrivit FR Karate, a fost consolidarea relaţiilor între cluburile sportive, dobândirea de experienţă în competiţii, testarea sportivilor care urmează să participe la competiţiile naţionale şi internaţionale şi, nu în ultimul rând, promovarea sportului Karate şi a stilului Wado-Ryu.
Spre deosebire de anii anteriori, la kata s-a folosit în premieră sistemul eliminatoriu cu grupe de competitori şi evaluarea execuţiilor sportivilor prin sistemul de notare de la 5.0 la 10.0 folosit şi la competiţiile internaţionale, în conformitate cu reglementările WKF (World Karate Federation).
Clubul Sportiv Karate Wado-Ryu Fudo Shin Tulcea a participat la acest campionat naţional cu un număr de 25 de sportivi care au participat la 35 de categorii de kata şi kumite, dintr-un total de 52 de categorii. Şi anul acesta, sportivii clubului Fudo Shin au fost la înălţime, obţinând în total 48 de medalii din care 18 medalii de aur, 16 medalii de argint şi 14 medalii de bronz.
Munca şi perseverenţa acestor deosebiţi sportivi au fost răsplătite şi de această dată cu rezultate frumoase, ceea ce ne insufla curaj şi speranţă pentru obţinerea unor performanţe remarcabile la viitoarele competiţii.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Noi nu avem turism ci o bisnitareala taxata glorios de stat prin impozite si mai ales amenzi.
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.