Cristiana Melnic, legitimată la clubul Atlantis, a urcat pe podium la Campionatul Național de Înot în Bazin Scurt
Tulcea are o nouă medalie națională. Sportiva Cristiana Melnic, de la clubul Atlantis Tulcea, a cucerit medalia de bronz la proba de 50 m fluture, în cadrul Campionatului Național de Înot în Bazin Scurt pentru Seniori, Tineret și Juniori I, desfășurat la Otopeni. Tulceanca a încheiat cursa în 28,75 secunde, timp care i-a adus locul III în Finala B și a așezat-o pe podiumul competiției.
Antrenorul Ștefan Iani a transmis, după concurs, că rezultatul este rodul a sute de ore de muncă, al sacrificiilor și al răbdării. „Cristiana mi-a oferit una dintre cele mai mari bucurii ale carierei mele de antrenor. Sunt mândru de ea și de drumul pe care îl construim împreună”, a declarat Ștefan Iani. Antrenorul le-a mulțumit și părinților sportivei, pentru încrederea și sprijinul necondiționat acordate. „Această medalie este și bucuria lor”, a mai precizat el.
Clubul Atlantis le-a mulțumit și sponsorilor care îl sprijină: Complex Delta, prin Hristu Caraman, și SC SAM-ELAN SRL Sarichioi, prin Marius Fenin. Reprezentanții clubului spun că sprijinul lor contribuie la prezența sportivilor tulceni pe podiumurile naționale.
Performanța Cristianei Melnic readuce numele municipiului Tulcea în atenția înotului românesc.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Noi nu avem turism ci o bisnitareala taxata glorios de stat prin impozite si mai ales amenzi.
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.