Depre incendiul care a distrus peste jumatate din flota de autobuze a Societatii de Transport Public, la jumatea lunii ianuarie, nu se mai aude nimic. Atunci, pe 12 ianuarie, au fost salvate doar 12 din cele 27 de vehicule prinse in incendiul devastator.
Suma de 4.467.628,40 lei reprezinta totalul pagubelor produse in dezastru, insumand vehicule, carburanti si alte piese de inventar.
Pentru ca toti se feresc de raspunsuri, chiar daca au trecut mai bine de doua luni si probabil vor mai trece si altele, tot invaluite in mister, ne punem si noi ateva intrebari de bun simt, pe care le-am extras dintr-o lista prezentata chiar de STP:
– 4 autobuze din 1998, de 20 de ani circulau pe strazi, cu calatori. Exista prevederi legale legate de vechimea autobuzelor pentru transport public, prezente in trafic?
– 2 autobuze fabricate in 2014 nu aveau CASCO. De ce ?
– la autocarul ars, in nota se precizeaza clar ca era in reparatii de foarte mult timp, motiv pentru care nu avea ITP-ul facut. De ce avea in rezervor peste 700 de litri de motorina?
Deocamdata asteptam, la fel ca si dumneavoastra, stimati cititori, raspunsuri oficiale la primele trei intrebari, cele de mai sus. In scris, ca sa vi le putem prezenta! In tabelul de mai jos, aveti prezentata lista din care ne-am inspirat pentru cele trei intrebari. Totodata, va rugam sa ne trimiteti si dvs. intrebari pe care sa le punem factorilor responsabili, apeland la adresa de email contact@tulceanoastra.ro sau direct la rubrica comentarii, la articol, pe www.tulceanoastra.ro

Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''Excelența Sa, Domnul Nicușor Dan, doamna Mirabela Grădinaru,''Eu refuzam asa premiere. Ma des...
Am luat nota Domnu' Sergiu. Briliant.
Radu Miruta fiu de judecator si ministru al apararii nationale nu ne comunica cum se face ca drona n...
''declarației D212'' Formular bre ca nu da socoteala cuiva .
''angajează IT-ist debutant '' Locul e ''luat'' 100%
Locul potrivit ptr jocuri e in Piata Civica in iarmarocul lui Ilie.
Interesant. De obicei nu plateai nimic daca accesai asa ceva de unde ''trebuie''.
Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!