La Tulcea, la iniţiativa Ligii Navale şi a Inspectoratului Şcolar s-a desfăşurat concursul de matematică pentru elevii claselor a VIII – a din judeţ, “Contraamiral Vasile URSEANU”, concurs la care preşedintele A.N.C.M.R.R. “Alexandru Ioan Cuza” Filiala “Contraamiral IACOB BĂLAN” Tulcea – cdor. (rtr.) ION ZAHARIA, totodată şi preşedinte al Ligii Navale Romane Filiala Tulcea, a fost coordonator.
Concursul, la care au participat cei mai buni elevi de clasa a VIII-a din judeţ , la matematică, s-a desfășurat pe data de 16.04.2022 iar doamna Monica PETRE, Inspectorul Şcolar de specialitate a supervizat concursul.
În urma corectărilor lucrărilor, au fost stabiliţi câştigătorii făcându-se totodată şi premierea elevilor, la Şcoala “Alexandru Ciucurencu”. Locul I pe judeţ a fost obţinut de un elev al școlii gimnaziale “I.L. Caragiale” din Tulcea, locul II a aparținut unui elev de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret, iar locul 3 a fost obținut de către un elev de la școala gimnazială din Greci. Cele patru mențiuni acordate au fost obținute de elevi de la școala Mircea cel Bătrân – Babadag, Liceul Ion Creangă, școala gimnazială Alexandru Ciucurencu și Colegiul Dobrogean Spiru Haret.
La premiere au participat, subprefectul judeţului – MEMET TIMUR, viceprimarul municipiului DRAGOŞ SIMION şi deputatul GEORGE ȘIȘCU.
Corespondent: cdor. (rtr.) Romeo STOICA
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Noi nu avem turism ci o bisnitareala taxata glorios de stat prin impozite si mai ales amenzi.
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.