Peste 300 de persoane au luat startul la cea de-a IX-a ediție a Trofeului Jnepenilor, competiție sportivă adresată tuturor iubitorilor de natură, ce a avut loc în perioada 28-30 iunie 2024, în Munții Măcin, cel mai bătrân lanț muntos de la noi din țară. Organizat de Asociația montană Jnepenii și Federația de Turism Sportiv, Trofeul Jnepenilor a deschis în acest an Campionatul Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților – FRTS”.
Principala atracție a concursului a fost traseul montan ce i-a purtat pe participanți prin puncte de referință din Munții Măcin – Vârful Ghiunaltu, Vârful Țuțuiatu, Vârful Cavalu, Fântâna Italienilor – dar și pe cel mai recent traseu turistic, marcat chiar în această primăvară – bandă galbenă care ajunge pe Vârful Pietrosul.
De pe traseu nu au lipsit simpaticele țestoase, specie endemică în Dobrogea, însă cicadele sunt cele care au atras atenția tuturor participanților, cântecul lor fiind fundalul sonor al acestui eveniment. Nu au lipsit nici albinele venite la tei, Munții Măcin fiind o zonă preferată a apicultorilor.
70 de echipe, având membri cu vârste cuprinse între 2 și 65 de ani, au luat startul în cele 7 categorii de concurs, iar pe lângă proba de raid montan, competiția a cuprins și probele de orientare sportivă, escaladă, cunoștințe teoretice și cea culturală, de creativitate. După parcurgerea tuturor probelor din concurs, pentru cei mici au fost organizate jocuri de echipă în tabără, iar la final participanții s-au relaxat la focul de tabără. Proba surpriză a Trofeului Jnepenilor a fost labirintul care le-a testat concurenților agilitatea și orientarea, cu un traseu amenajat de domnul Ilie, un membru al comunității locale.
Participanții au sosit din toată țară, Iași, București, Brașov, Pitești, Piatra Neamț, Câmpina, Râmnicu Vâlcea, însă cei mai numeroși au fost iubitorii de munte din Galați. Deși evenimentul s-a desfășurat pe un soare arzător și temperaturi caniculare, atmosfera a fost destinsă cu un vin răcoros de la Beciul Domnesc și acorduri de chitară.
Trofeul Jnepenilor, precum și următoarele etape din Campionat, se adresează atât persoanelor care doresc să practice activități sportiv-cultural-ecologice într-o formă organizată și distractivă, dar și părinților ce doresc să-și educe copiii într-un spirit eco, savurând împreună emoțiile unei competiții, fiind vorba despre un eveniment socio-cultural. Participarea este gratuită, mai multe informații fiind disponibile pe www.stafetamuntilor.ro.
Următoarele evenimente din calendarul competițional Ștafeta Munților sunt:
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...