În cursul zilei de sâmbătă, 31 martie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei de la Postul de Poliţie Greci au organizat o acţiune pe linia combaterii braconajului cinegetic pe raza comunei Greci. În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat doi bărbați cu vârstele de 44 ani și 46 ani, ambii din localitatea Greci, care aveau asupra lor arme de vânătoare, nedeţinând autorizație de vânătoare valabilă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, conform art. 42 din Legea nr. 407/2006 privind vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Totodată au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor armele și cartușele deținute de aceștia.
Poza ilustrativa
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.