Consiliul Județean Tulcea este proprietar al falezei Tulcea, în integralitatea ei, după ce recent a fost semnat protocolul de predare-primire între Primăria municipiului Tulcea și Executivul județean. În aceste condiții, ultimele demersuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Portului Tulcea ar putea fi încheiate în toamna acestui an.
„Suntem într-un stadiu avansat, am stabilit termenul de 15 septembrie pentru predarea studiului de fezabilitate, sper ca foarte repede să depunem cererea de finanțare. Schițele există, la fel și gândirea de proiect, va trebui să adăugăm modificările discutate pe o nouă planșă. Îmi doresc să avem o întâlnire cu toți operatorii din zona de transport pe apă, să-și spună păsurile, ideile, pentru că sunt oameni care pot să aducă plusvaloare acestui proiect, astfel încât în zona de primăvară-vară să putem demara lucrările la portul Tulcea.
Este o lucrare complexă și pentru întocmirea proiectului am luat exemple din Budapesta, din Viena și din alte mari orașe de-a lungul Dunării; am văzut fotografii, am încercat să comparăm, să vedem ce am putea face noi. Având în vedere fluctuațiile mari ale nivelurilor Dunării, va trebui să stăm de vorbă cu operatorii de transport care au activat aici și s-au lovit de toate aceste probleme, putând contribui la forma finală a proiectului falezei. Din punctul meu de vedere va fi o reușită“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
O institutie inutila , ca si Politia locala foarte stufoasa .
Cata risipa. Ajungea 1 helicopter si o nava ptr stins incendiul.
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...