Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de Solicitant, a elaborat și depus Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Constanța – Tulcea“, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.
„Investiția privind podul peste Dunăre se leagă de cea privind drumul expres Brăila-Tulcea-Constanța și sperăm ca până la finele anului 2019 să fie finalizată documentația, iar până în 2023 cel târziu să fie și drumul realizat. Totul pentru a avea și pod, și infrastructură rutieră, astfel încât să poată fi conectate și să producă în economie efectul scontat“, declara la sfârșitul anului trecut ministrul Eugen Teodorovici, în cadrul unei ședințe de lucru la sediul Consiliului Județean Tulcea. Cu același prilej, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a subliniat că toate aceste obiective odată realizate, respectiv infrastructură rutieră de la Brăila la Tulcea și Constanța, podul de peste Dunăre, aeroportul, portul, vor determina un salt economic important pentru zona Dobrogei.
Valoarea totală a proiectului este de 30.723.662,17 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 22.102.556,23 lei, 15% contribuția proprie – 4.720.654,84 lei, restul de 3.544.808.32 reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
La aceeași dată, CNAIR a depus Aplicația de Finanțare și pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi)“, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 22.870.639,08 lei.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Tanti Elena nu e de la drum ci de la permis cumparat. La Pitesti e 2500 euro , la Tulcea nu se poa...
Sa fie bagat la puscarie.
Acea șosea are nevoie mai des de radar mobil decât de acea idioțenie de limitator de viteza const...
Nu vă este rușine? Ați fost pe strada Livezilor să vedeți gunoaiele produse in stil "european"?
Așteptăm să reveniți!!!...
Ar trebui inchise toate carierele de piatra din zona ,mai ales cele din Rezervatia Muntii Macinului....
De ce nu sunt montate indicatoare de limitare a vitezei? Dupa ce urca dealul dau drumul masinii la...
Trebuie mers și la restaurant pe faleza ....mai ales acolo lângă gara .... sa vedeți acolo evazi...
Ce părere am? Să-i dea cineva sfaturi legat de ținută ăluia din capul trebii, că se-mbracă pr...
''Nicușor Dan marchează începutul unei etape de maturitate și responsabilitate pentru România...