În deschiderea discuțiilor, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit despre parteneriatul româno-turc, cu beneficii concrete la nivelul comunității tulcene.
„Mă bucur că vizita dumneavoastră coincide cu împlinirea a o sută de ani de la constituirea statului modern turc, iar în acest sens vreau să reiterez respectul pentru valorile dumneavoastră naționale, exprimat prin momentul ce va fi organizat astăzi la rotonda minorităților din Tulcea, la bustul lui Kemal Ataturk. Este o plăcere să avem prietenii noștri turci aici, la Tulcea, și vreau să vă asigur că noi vă așteptăm ori de câte ori doriți, pentru a vizita comunitățile relevante pentru statul dumneavoastră“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Mai mult, în cadrul discuțiilor, președintele Consiliului Județean a mai vorbit despre relația dintre județul nostru și statul turc, mulțumind public pentru sprijinul acordat de Agenția de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA în vederea dotării secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
E.S. Özgür Kıvanç Altan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România a adus în discuție respectul reciproc ce caracterizează relația României cu statul turc.
„Anul acesta aniversăm de la stabilirea republicii Turcia, astfel că vrem să vizităm toate orașele importante pentru noi, dar și orașele în care avem consuli onorifici. Aș dori, de asemenea, să îmi exprim aprecierea pentru ceva foarte important, și anume pentru faptul că turcii care trăiesc aici sunt foarte mulțumiți. Uneori ni se pare ceva normal, dar este un lucru care pe care este important să îl recunoaștem și să îl apreciem de fiecare dată.
Vă mulțumim, așadar, pentru faptul că ați creat mediul în care oamenii turci își pot exprima libertatea de a vorbi limba, de a își păstra tradiția, de a își manifesta credințele religioase“, a declarat E.S. Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Turciei în România.
Emre Yurdakul, Consul General la Turciei la Constanța, a discutat despre buna cooperare dintre România și Turcia în momentul evacuării cetățenilor turci care au părăsit Ucraina după declanșarea conflictului din statul vecin.
„Vă mulțumesc foarte mult pentru ospitalitate și vreau să vă spun că și eu mă simt aici foarte confortabil, la fel ca acasă. Mulțumesc domnului președinte că a fost alături de noi, în momentul evacuării cetățenilor turci prin vama Isaccea. Au fost vremuri dificile pentru noi, dar situația a fost rezolvată cu bine. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi atunci, autorități și oameni de afaceri. Este un privilegiu să mă aflu din nou aici și să vă mulțumesc încă o dată pentru primire“, a spus Emre Yurdakul, Consul General la Turciei.
La rândul său, deputatul Mirela Furtună a vorbit despre implicarea Consulatuluji Turciei în preluarea cetățenilor turci din Ucraina.
„S-a vorbit aici despre situația din Ucraina, criza refugiaților și în special despre evacuarea cetățenilor turci din Ucraina. În acest sens, vreau să amintesc faptul că în acea perioadă de criză, m-am întâlnit cu domnul consul la Isaccea, pe o vreme deloc plăcută, în acele luni de primăvară, iar prezența dumnealui i-a ajutat foarte mult pe oamenii de acolo din punct de vedere moral, fapt pentru care vreau să-l felicit“, a transmis Mirela Furtună.
În continuare, parlamentarul tulcean a vorbit despre importanța cooperării diplomatice, dublată de cea economică. În acest sens, Mirela Furtună a propus organizarea unui forum local care să aducă la aceeași masă opertatori economici turci și români, în vederea stabilirii principalelor domenii de cooperare pe termen mediu și lung.
***
Tot astăzi, președintele Consiliului Județean Tulcea a participat, alături de vicepreședintele Mihai Huleni, la ceremonialul organizat în cinstea întemeietorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Depunerea de coroane de flori la bustul primului președinte al Turciei a fost urmată de intonarea imnurilor de stat ale Turciei și României.
„Împlinim, în 2023, o sută de ani de la întemeierea Turciei moderne, dar și 145 de ani de relații diplomatice româno-turce. Anul acesta vom avea astfel de ceremonii în cinci locuri diferite din România, dar voiam să îmi exprim încântarea de a începe aceste vizite de lucru de aici, un loc aproape de sufletele noastre“, a declarat E.S. Özgür Kıvanç Altan.
„Depunerea de coroane la bustul întemeietorul Turciei moderne reprezintă respectul pe care noi îl arătăm poporului turc. Relațiile noastre dăinuie de secole (să nu uităm că în Babadag a fost sediul administrativ al puterii otomane de la acea vreme) și iată că și astăzi, relațiile dintre etniile din Tulcea sunt excelente, model de bună practică pentru întreaga lume“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Ți-aș spune, Vasilică, dar sunt în pauză de cafea.. Mai întreabă-mă și mâine.
Poate imi spune Rares de ce masinile armatei nu respecta nici o norma de poluare.
D-na Bucura cu tot respectul, dvs v-ati nascut cand eu deja munceam si vii acum sa-mi spui ca stagi...
Sumele alea cu virgulă-n coadă fac toți banii... Pe bune, Teo? Mor de râs...
Imparatie vesnica . Drum lin catre rai.
ati invatat un nou cuvant ''rezilienta''. lasati satele in pace ca se descurca si fara ideile voastr...
Presedintele Romaniei are alte atributii. Ce promite Simion sunt minciuni
Sa stiti ca nu cunosteam astea cu apa daca nu veneati voi.
Cu zaharcu nu se va realiza nimic. Pofta buna in continuare, ca vad ca-ti prieste. Nu se vede tirul ...
Autoritățile, ori sunt incompetente, ori sunt lase...