Contrar semnalelor alarmiste care au invadat spațiul virtual local în ultimele două zile, cursele spre Mineri nu au fost suspendate, ci vor fi efectuate de un alt operator, care ne dă asigurări că luni toți elevii vor ajunge la școală la timp.
Am solicitat un punct de vedere oficial din partea Consiliului Județean Tulcea, care ne-a transmis următoarele: „La nivelul anului 2022 s-a desfășurat procedura de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate în aria teritorială de componență a județului Tulcea (anunț de participare CN 1038505/14 ianuarie 2022).
Facem precizarea că anterior publicării anunțului de participare, atât programul de transport propus pe perioada contractelor de delegare, cât și documentația de atribuire au fost supuse procesului de transparență decizională.
În urma desfășurării procedurii de licitație, pentru lotul 4 (un total de șase trasee: Tulcea – Somova – Parcheș / Tulcea – Somova – Mânăstirea Cocoș / Isaccea- Niculițel /Tulcea – Isaccea – Măcin /Tulcea – Isaccea – IC Brătianu / Măcin – Smârdan) a fost depusă o singură ofertă declarată câștigătoare, iar contractul Consiliului Județean Tulcea cu asocierea celor trei societăți comerciale a fost semnat în data de 9 septembrie 2022, cursele urmând a începe în data de 1 ianuarie 2023.
Din cele șase trasee componente ale lotului 4, un număr de patru trasee tranzitează zona Mineri (Tulcea – Somova – Parcheș, Tulcea – Somova – Mânăstirea Cocoș, Tulcea – Isaccea – Măcin, Tulcea – Isaccea – IC Brătianu).
Accesibilitatea transportului pe această rută va fi asigurată, conform graficelor, de 34 de curse regulate care vor tranzita zilnic zona Mineri (14 curse zilnice pe traseul Tulcea – Somova – Parcheș, 9 pe traseul Tulcea – Isaccea – I.C. Brătianu, 7 pe traseul Tulcea – Isaccea – Măcin, și 4 pe traseul Tulcea – Somova – Mănăstirea Cocoș)“.
Am stat de vorbă și cu Seidamet Mudin, administratorul societății – lider al asociației care a câștigat licitația pentru lotul 4 și care ne-a asigurat că face toate demersurile astfel încât să asigure accesibilitatea (inclusiv financiară) a tuturor pasagerilor.
„Am câștigat licitația pentru acest lot și dorim să asigurăm pe toată lumea că ne vom strădui să ne îndeplinim sarcinile în mod corect și eficient. Vreau să vă spun că avem experiență de 30 de ani în domeniu, avem împreună un parc auto de peste 100 de mijloace de transport, dorim să asigurăm toți tulcenii de seriozitate în asumarea tuturor responsabilităților care ne revin. Vom face toate eforturile necesare pentru a ne asigura că toți elevii, dar și toți adulții care lucrează în municipiu vor ajunge la timp în oraș astfel încât să fie respectat programul de activitate. Suntem deschiși să discutăm cu beneficiarii astfel încât toți pasagerii să fie mulțumiți de serviciile noastre. În ceea ce privește tarifele practicate, sunt, într-adevăr, mai mari decât cele practicate anterior, dar vreau doar să vă reamintesc că noi nu primim subvenții, astfel că prețurile sunt cele reale, cele calculate corect, adaptate condițiilor actuale“, ne-a spus Seidamet Mudin.
Mai mult, administratorul societății de transport ne-a spus că în acest week-end în toate stațiile de autobuz de pe aceste trasee vor exista informații clare referitoare la graficele de circulație ale autobuzelor.
Prețul unui bilet de autobuz pe ruta Tulcea – Mineri va fi 5 lei, iar pe ruta Tulcea – Câșlița – 3 lei. Pentru abonamente (44 de bilete achiziționate lunar) se va acorda o reducere de 20%, iar pentru un număr mai mic de bilete achiziționate, vor fi acordate alte reduceri (10-20%).
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...
Ce facea asta? Isi scotea putza si o freca in fata femeilor? In Tulcea unde exista femei dispuse chi...