Vineri, 7 decembrie 2018, la Cahul, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și președintele Consiliului Raional Cahul, Ion Groza au semnat Înțelegerea de cooperare între Județul Tulcea și Raionul Cahul, dinRepublica Moldova. La eveniment au participat și vicepreședinții Consiliului Raional Cahul, Vlad Cășuneanu și Sergiu Drângoi, consulul general al Românieila Cahul, Anca Corfu și deputatul de Cahul în Parlamentul Republicii Moldova,Elena Bacalu.
Prezent la ceremonia oficială, Veaceslav Șaramet a declarat că „Înțelegerea de cooperare Tulcea – Cahul reprezintă cea de a 30-a înfrățire dintre consiliile județene din România și consiliile raionale din Republica Moldova, care s-au realizat numai în perioada 2017-2018, în cadrul campaniei „Centenar prin înfrățire“, cu mult mai multe decât cele realizate anterior“. Este vorba despreo inițiativă a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, pusă în practică prin aprobarea de către Guvern, în toamna anului trecut, a unui memorandum care privea tocmai această campanie de înfrățire a județelor românești cu unități administrativ teritoriale din statele unde există comunități de români.

„Sunt bucuros să fiu astăzi alături de dumneavoastră, aici, pe meleagurile Cahulului,la invitația domnului președinte Ion Groza. Bucuria este cu atât mai mare, încondițiile în care, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire,azi vom proceda la o Mică Unire simbolică, prin semnarea unei Înțelegeri de Cooperare între Județul Tulcea și Raionul Cahul, din țara soră, Republica Moldova. Județul Tulcea și Raionul Cahul au mai multe puncte comune: calitatea de membri în Euroregiunea Dunărea de Jos, legătura prin apele Dunării,existența în teritoriile noastre a unor rezervații naturale, Prutul de Jos, respectiv Dunărea de Jos, și, de asemenea, similarități în ceea ce priveșteistoria, cultura, tradițiile și limba vorbită.
Relațiilede colaborare dintre județul Tulcea și Raionul Cahul din Republica Moldova au o vechime apreciabilă și au fost consolidate odată cu înființarea Asociațieide Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”, acum un deceniu. De-a lungul timpului, au avut loc numeroase întâlniri între cele două părți, înscopul extinderii relațiilor de prietenie.
După cum am spus și cu alte ocazii, suntem bucuroși că am ales Cahul ca raion cu care să ne înfrățim, această dorință a noastră fiind exprimată de ambele părți,prin hotărârile legislativelor din Cahul și Tulcea, încă din primele luni ale acestui an. Istoria ne leagă, dar această semnare a înțelegerii de cooperare este doar un gest simbolic. Va trebui să identificăm măsuri concrete pe care să le aplicăm în sprijinul Raionului Cahul, pentru atragerea de fonduri europene, cu ajutorul nostru, al Consiliului Județean Tulcea, și al Euroregiunii Dunărea de Jos.
Prin această înțelegere de cooperare, pe care prefer să o numesc înfrățire, dorim să dăm o formă concretă reperelor de colaborare în mai multe domenii, dar în primul rând să identificăm obiective de necesitate imediată pentru frații noștri, în special în domenii ca sănătatea sau învățământul“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.