Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor scoate la concurs, pentru județulTulcea, în vederea ocupării prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii privind cerințele postului și care îndeplinesc condițiile legale , în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2 2 ) şi alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și ale Ordinului MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unități de poliție ale Ministerului Afacerilor Interneambele cu modificările și completările ulterioare și luând în considerare adresa Direcției Generale Management Resurse Umane nr. 402520 din 23.09.2021, înregistrată la DRPCIV cu nr. 3984159 din 23.09.2021 și nota-raport nr. 4025370 din 16.09.2021, următoarea postură vacante de agent de poliție (funcționar public cu statut special):
– 1 funcție de agent principal și 1 funcție de agent II la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al judeţului Tulcea prevăzute la poziţiile 5/a și 6 din statul de organizare al serviciului respectiv;
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.