Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei, organizează joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 16:00, la Sala Sporturilor din municipiu, „Ziua Dobrogei” , eveniment ce marchează 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă. Pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea reintra, oficial, în componenţa statului român modern. La acea dată a fost citită la Brăila Proclamația către dobrogeni a Principelui României Carol I de Hohenzollern care consfințea preluarea de către România a administrației Dobrogei. Congresul de pace de la Berlin, din iunie – iulie 1878, a recunoscut dreptul istoric al României asupra ținutului dobrogean.
Organizatorii au pregătit publicului tulcean un vast program folcloric la care vor lua parte nume cunoscute ale cântecului și jocului tradițional românesc.
Evenimentul va debuta cu intonarea imnului național de către soliștii Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei, apoi vor urma alocuțiunile oficialităților prezente, iar în cele din urmă vor evolua în fața publicului present :
Soliști vocali– Georgeta Nichifor, Laura Feraru, Costel Atanasof, Laura Mocăniță
Coregrafia – Mircea Resiga; Dirijor – George Cîlțea; Director- Ciprian Roman
Soliști vocali: – Gelu Voicu, Traian Frâncu, Gigi Stoica, Adriana Deaconu
Coregrafia – Marian Marinică ; Dirijor – Marian Dovâncă; Director- Vlad Mateescu
Intrarea la eveniment este liberă.
Unirea Dobrogei cu Patria Mamă reprezenta, după unirea Moldovei cu Ţara Românească din 1859, o nouă şi importantă etapă în procesul de desăvârşire a unităţii de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Ar trebui ca părinții să nu-și mai de-a copii la școală de la 6 ani, ca să aibă cei 7 an...
Toată stima pentru acest OM!
S-au modificat ieri
Am trecut prin intersecție și nu este obligatoriu înainte, este doar sens unic, cum era și înai...
O prostie după părerea mea, la urcare de pe Timişoarei au pus STOP dar nu prea înțeleg de ce c...
O mare prostie cu sensul unic de la Geamie .Sa ne stricam masinile pe piatra cubica!
Aceasta casa veche imi apartine mie si familiei mele eu sunt biatul acela de 9 ani
Toti cei din Prefectura,Primarie ,Consiliul judetean si servicii deconcentrate sa beneficieze de pen...
Masura trebuie facuta cu cap ,Ce te faci in delta unde s_au pensionat profesori, doctori ,de unde ma...
O masura buna !!!