Pe 15 aprilie, asociațiile MaiMultVerde și Împreună pentru Chilia dau startul activităților dedicate protecției mediului în satul Chilia Veche, prin organizarea unei ample campanii de igienizare la nivel local, urmată de proiecția filmului documentar „Stăpânii apelor” la Căminul Cultural din sat și o dezbatere pornind de la problemele de mediu cu care se confruntă localnicii.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Chilia Verde”, derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Împreună pentru Chilia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul este derulat la nivel local cu sprijinul Primăriei Chilia Veche.
Delta Dunarii se confruntă cu probleme de mediu cu consecințe asupra calității vieții locuitorilor săi dar și a ecosistemelor naturale, aflate în pericol. Implicarea comunității locale și mai ales a tinerilor în procesul decizional local este vitală. Dar pentru a putea să caute
soluții, locuitorii au nevoie de cunoștințe teoretice și practice în domeniul mediului și activismului.
Proiectul „Chilia Verde”, derulat în perioada februarie 2022- martie 2023, are o latură educațională și de implicare civică și urmărește soluționare unor probleme de mediu prin implicarea comunității locale.
Astfel, în perioada următoare, partenerul local va organiza o cercetare legată de percepția locuitorilor față de problemele de mediu, precum și disponibilitatea lor de a se implica în rezolvarea lor. Pe baza cercetării, echipa va realiza un suport de curs cu noțiuni de protecția mediului și de activare comunitară. 15 locuitori vor fi instruiți, iar unul dintre ei va fi și angajat în cadrul proiectului.
Totodată, va fi realizat un plan de activare comunitară care va beneficia de un buget de 5.000 de Euro pentru implementarea soluțiilor de mediu identificate de localnici, cu sprijinul organizatorului comunitar.
În cadrul proiectului vor fi realizate și 10 proiecții de film documentar de mediu, urmate de dezbateri alături de echipa de proiect. Acesta vor fi primele proiectie de film organizate în satul Chilia Veche.
Stăpânii apelor (r. Jerome Fritel, Franța, 2019, 55’38″)
Sinopsis: „Aurul albastru”. Până în 2050, cel puțin unul din patru oameni va trăi într-o țară care suferă de lipsa de apă. Băncile, fondurile de investiții și fondurile speculative se grăbesc să investească miliarde de euro în orice are legătură cu apa, asigurându-și monopolul asupra acestei resurse și amenințând accesul la apă. Este o bătălie ideologică, politică, de mediu și, desigur, economică, iar soarta a aproape 10 miliarde de locuitori din întreaga lume depinde de rezultatul acesteia.
***
Proiect derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Împreună pentru Chilia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este implicarea tinerilor din satul Chilia Veche, Delta Dunării, în problemele de mediu cu care se confruntă comunitatea și în procesele publice de luare a deciziilor la nivel local.
Mai multe detalii despre proiect: https://maimultverde.ro/proiecte/chiliaverde/
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Dacă a fost construită din fonduri ale Companiei Naționale de Investiții, de ce apare sigla ERBA...
Deja ne-am lamurit ca nu se face nimic.''Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), afla...
Da cu siguranta trebuie sa participam si la aventuri in Jijila!
cel mai smecher baiat, dar din pacate nu este un om de incredere, deoarece imi datoreaza o shaorma d...
Cu ce-am greșit din zisele lui Ion Rațiu? Cred ca chiar ma aflu in interiorul celor spuse de ilust...
Pădurare, ai început frumos și ai sfârșit dând cu oiștea-n gard... Democrația presupune drep...
''cultura africană tradițională'' ??? Serios? Ati fost ... acolo? Eu am fost!
Iarăși accidente de la gazeta de perete a Politiei! Dar acum vreo două săptămâni a sosit în o...
Bine punctat, Vlad!!!
@Vlad banuiesc ca esti tulcean. Nu e productiv sa dai din gura pe modelul ''tipar''. Fa ceva sa indr...