Azi la ora 15.30, locatarii turnurilor de pe Păcii au fost îngroziţi de un act necugetat comis de o copilă care locuia la blocul 176. Aceasta, în vârstă de 15 ani, s-a aruncat în gol de la etajul 6 al apartamentului în care locuia.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Tulcea a ajuns imediat la locul tragediei şi au început protocolul de resuscitare. Probabil, medicii de pe ambulanţă au văzut un mic licăr de viaţă în corpul tinerei şi au dispus trimiterea ei de urgenţă la UPU, continuând manevrele şi în ambulanţă. În prezent (ora 16.00), copila a ajuns la UPU în stop cardio respirator, dar a fost preluată de personalul de la urgenţe şi se continua toate manevrele de resuscitare.
Martorii care au asistat la tragedie spuneau că fata ar fi avut o discuţie aprinsă cu o persoană adultă din apartament, pe motiv că ar fi fost surprinsă fumând. Atunci, fata ar fi deschis geamul apartamentului de la etajul 6 şi s-ar fi aruncat în gol.
Vom reveni cu date oficiale atunci când ne vor fi oferite de către autorităţi!
Educatia nu se face urland! Acum , nu -si smulge parul din cap ,ca a procedat asa???
Si daca fuma trebuia sa urle la ea ? Se putea purta o conversatie major -minor explicandu-i copilei cu violenta nu rezolvi nimic , totul e din cuvant
sunteti plini/ pline de sfaturi de parca ati facut toate scolile de psihologie din lume si cunoasteti cu adevarat ce s-a intamplat in acea casa. poate parintii au incercat sa discute si cu alte ocazii aceasta problema. poate nu era prima daca cand discutau si poate – ca orice alt parinte care tine la copilul lui – au mai ridicat si voce. iar voi, ipocritelor, care niciodata nu ati tipat la opiii vostri, mame adevarate, scoase in Psichologies, spuneti o rugaciune pentru biata fata si nu mai va grabiti sa judecati. am pierdut orice fel de omenie. acum sunteti toti invatati, cultivati, plini de sfaturi… de sfaturi proaste e plina lumea. mai dati si sfatui bune si nu va mai grabiti la ca piata sa aruncati prima piatra.
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul DragoÈ™ Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.