Miercuri, 25 aprilie, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, a desfăşurat în colaborare cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în zona Perişor-Periteaşca-Gura Portiţei o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
Jandarmii au observat patru persoane care descărcau scrumbie dintr-o barcă pe malul apei. Apropiindu-se au observat că în barcă se mai aflau si 42 de exemplare de sturion din specia păstrugă cu dimensiunea cuprinsă între 36-50 cm, interzisă a fi pescuită.
Celor 4 persoane cu vârste cuprinse intre 28 şi 45 de ani cu domiciliul în Murighiol şi Colina li s-au întocmit procese verbale de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 65, lit.c din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind înaintate împreună cu mijloacele materiale de probă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de peşte a fost dată în custodie unei societăţi comerciale de profil.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani