Complexitatea lucrărilor efectuate la acea vreme şi soluţiile tehnice inginereşti revoluţionare folosite nu au fost egalate nici până în ziua de astăzi, de nicio lucrare efectuată pe Dunăre. Ele s-au făcut în special cu drage şi au început la bara Sulina, apoi s-au continuat cu prima tăietură (micul M-zona satului Mila23).Pentru începerea lucrărilor la Ceatal nu se avea la dispoziţie decât două drage, una veche, turcească, de 14 CP, şi una de 60 CP, veche de 14 ani, care a fost folosită de Hartley la portul Trieste.

La cererea lui Hartley s-a construit în şantierele Barrow-in-Furness o nouă dragă modernă, de 180 CP. Săparea a fost foarte groaie din cauza straturilor de argilă dură şi turbă, amestecate cu multe rădăcini de stuf. O parte din acest strat de turbă a fost transportat cu barje Hopper pe maluri, iar nămolul a fost transportat prin conducte pe maluri cu ajutorul pompelor Burt. Aceste pompe Burt, folosite în premieră la regularizarea Dunării, s-au dovedit extrem de benefice deoarece au redus costurile lucrării la 30%.

Până în anul 1902 au fost executate 10 tăieturi majore ale Dunării, au fost eliminate 16 coturi, lungimea braţului Sulina s-a redus cu 22,7 Km care urmă o linie aproape dreaptă pe o distant de 60,6 Km. Concomitent a crescut şi adâncimea Dunării pe canal şi la bara Sulina.

În afara celor 10 tăieturi majore au mai fost executate lucrări de dragare şi adâncire a braţului Sulina la Ceatal Sfântul Gheorghe(mila 34), tăietura micului M(mila 30-31), Gorgova(mila 20-23), Kalorios((mila 24), la micii Argagni(mila 30-31), la Batmici (mila 22 bucla inferioară a marelui M), la Monodendri (mila 26), la Austria (mila 25-26 bucla inferioară a marelui M). Între 1872-1879 s-au făcut numai lucrări de întreţinere a adâncimii obţinute la Ceatal Ismail(mila 54), la Austria de jos (mila veche 19 bucla inferioară a marelui M), Gârla Ciobanului(mila 27),Venico (mila 27,5), Masurale (mila 29,5) şi Baraj (mila 32.5).

Corneliu Motoc