Azi au loc întâlnirile Biroului Permanent Teritorial ALDE şi Delegaţia Permanentă ALDE Tulcea, unde se vor discuta subiecte fierbinţi pentru membri partidului. În primul rând se va lua în discuţie denunţarea pactului cu PSD-ul şi ieşirea de la guvernare.
Octavian Popa, preşedintele interimar al partidului, a amintit că tot azi se va discuta şi despre sprijinirea candidatului Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale,dar şi faptul că :” se va verifica şi adeziunea, dar şi sinceritatea adeziunii fiecărui membru ALDE la acest partid. Trebuie să vedem pe cine ne putem baza în continuare. Cine nu corespunde sau cine trădează…va fi exclus!”
a afirmat Popa.
Acesta va avea mai mult timp pentru păstorirea democrat-liberalismului tulcean, pentru că şi-a înaintat demisia din funcţia publică pe care o ocupa, cea de comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, din cauza ruperii prototolului cu partidul rămas la guvernare. Acesta şi-a depus demisia la începutul acestei săptămâni şi a declarat că :”îmi voi îndeplini atribuţiile de serviciu până când demisia mea va fi publicată în Monitorul Oficial. Îmi pare rău că părăsesc Garda Naţională de Mediu, penru că am colaborat foarte bine cu colegii, motiv pentrucare ţin să le mulţumesc”.
La Tulcea, ALDE este fracţionat în două tabere şi, probabil că azi vom asista la un scandal politic intern, care se va lăsa cu tentative de excluderi şi părăsiri voluntare a bărcii democrat-liberale tulcene. Totul depinde de caractere, interese şi trădări de moment. Vom reveni.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.